Iată ce fel de avocat “al poporului” vrea să ne vâre pe gât USR-ul: unul care-și dorește dezmembrarea României!
“USR solicită urgentarea numirii lui Peter Eckstein-Kovacs ca Avocat al Poporului. UDMR susține propunerea”, scrie activenews.ro
Nu, nu este o glumă. Sau dacă din fericire ar fi o glumă, ar fi una foarte proastă pentru poporul român. Dar cine este domnul Peter Eckstein-Kovacs pentru care se dau peste cap USR-iștii ca Greuceanu să-l numească drept “avocat al poporului” român (sâc!?).
Cu ceva anișori în urmă, mai exact la data de 15 martie 2010, domnul Peter Eckstein-Kovacs le declara celor de la Hotnews că ar fi mult mai confortabil pentru el dacă în Constituția României n-ar mai exista sintagma de … stat național.
“Aș elimina sintagma de stat național din Constituție. Oficializarea regională a limbii maghiare mi se pare o doleanță legitimă. Ar fi un sentiment de confort și de modernitate dacă nu ar exista aceasta sintagmă”, declara Peter Eckstein Kovacs pentru Hotnews.ro

[one_half]
[/one_half]
Constatăm deci cât de “inconfortabilă” este Constituția României pentru acest domn Peter Eckstein-Kovacs. Nu poți astfel să nu te întrebi ce s-ar întâmpla dacă o asemenea persoană, pentru care este atât de “câh” Constituția României, ar deveni avocatul poporului. Atâta vreme cât pe domnia sa îl strânge în spate când e vorba de respectarea legii fundamentale a acestei țări, Constituția României, ce fel de avocat al poporului ar mai putea fi acesta pentru poporul român?

