Ca și azi, elita basarabeană simțea pericolul acțiunilor antiromânești de destabilizare, încă de la sfârșitul anilor ’20

De curând am avut ocazia să consultăm un document deosebit de interesant, intitulat „Îndemnuri și norme pentru reprezentanții tuturor autorităților, intelectualii și îndrumătorii poporului basarabean”.

Pesemne societatea românească de la sfârșitul anilor ’20 (n.r. documentul este datat cu anul 1927) din Basarabia era frământată de acțiuni de destabilizare și diversiune de către anumiți agenți de influență, întocmai cum este astăzi frământată și dezbinată întreaga Românie. Foarte interesantă este atât modalitatea de avertizare în sine, cât și soluțiile și indicațiile specificate în cadrul acestui document inedit.

Redăm câteva dintre cele mai importante pasaje din acest document:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Dușmanii neamului și ai țării, cei din afară ca și cei dinăuntru, nu încetează a unelti și a agita pe această temă (n..r. inducerea unei false crize identitare, tocmai lua avânt teoria sovietică a moldovenismului) poporul nostru pașnic, menținând în mijlocul lui o permanentă stare de nemulțumire, spre înjosirea prestigiului Statului nostru în ochii lumii și tulburarea vieții de stat în interiorul Basarabiei.

În fața acestei primejdii, care ar putea amenința ordinea socială și normala dezvoltare a vieții noastre de Stat, nu poate și nici nu trebuie să rămână nepăsătoare nicio suflare românească, niciun bun român conștient, că pe umerii fiecăruia dintre noi apasă azi, mai mult ca oricând, soarta de mâine a Neamului.

Având în vedere că orice nevoie și lipsuri, nu se pot tămădui decât prin muncă stăruitoare și zilnică, adunarea de astăzi își îndreaptă privirile și cuvântul său frățesc, către toți intelectualii și îndrumătorii neamului din această provincie, ca unii ce sunt chemați a-l povățui și a-l îndruma:

– către preoți – părinți sufletești ai fraților de aceeași lege

– către judecători – chemați a face judecata lui Dumnezeu pe pământ, împărțind numai dreptate

– către învățători de școli – chemați a lumina mințile cu făclia științei și a culturii

– către armată – care asigură ordinea și liniștea înăuntrul Patriei, apărând-o la nevoie de orice atacuri din afară

– către domnii reprezentanți ai Națiunii – chemați prin încrederea poporului să-i sprijine nevoile în Parlamentul Țării

– către primari, notari și jandarmi – chemați să exercite, în numele guvernului, puterea stăpânirii, dată de la Dumnezeu pentru păstrarea legilor și a bunei orânduieli între oameni, în fine, către toate asociațiile culturale și toți îndrumătorii poporului de la sate sau orașe

Facem apel la fiecare dintre dumneavoastră ca, lăsând la o parte tot ceea ce ar putea să vă despartă pe teren politic, social sau economic, să vă uniți și să formați un front unic, bine închegat și statornic, pentru luminarea poporului și mai ales pentru desăvârșirea liniștii sale sufletești.„, așa sună câteva pasaje din acest extraordinar document tipărit în anul 1927 la Chișinău de către Imprimeria Statului și intitulat „Îndemnuri și norme pentru reprezentanții tuturor autorităților, intelectualii și îndrumătorii poporului basarabean”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Next Post

USR-iștii fug ca dracu de ... tămâie! Cine îi chinuie tămâindu-i dimineața pe USR-iști

mie iun. 26 , 2019
„Firea trimite pe cineva la intrarea în sălile grupurilor PNL și USR să dea cu tămâie … să mai scoată dracii din ei!  În zilele în care sunt şedinţe de consiliu general în primăria capitalei, cineva dă cu tămâie la intrarea în sălile grupurilor USR şi PNL. Vorba umblă că […]

Poate vă place și:

libris.ro