Asociația Tinerilor Ortodocși Bistrița, Năsăud și Beclean organizează în parteneriat cu Protopopiatul Ortodox Bistrița, Năsăud și Beclean pe data de 11 iulie 2019 în localitatea Căianu Mic din județul Bistrița-Năsăud, o tabără “în inima satului” intitulată Tabără inedită în județul Bistrița-Năsăud: “Satul românesc văzut prin ochii copilăriei”
”Tabără- în inima satului. Satul românesc văzut prin ochii copilăriei”! În anul omagial al satului românesc, al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari am conceput un proiect pentru acest sezon estival, în care vom celebra frumusețea satului românesc. O primă întâlnire va avea loc la Căianu Mic, prin bunăvoința Părintelui Alexandru Gherghel.
Prin acest proiect ne propunem să fim prezenți în cât mai multe sate sau comune din județul nostru, unde să ne întâlnim cu tinerii și copiii din zonele rurale. Ne dorim să celebrăm frumusețea și autenticitatea tradițiilor românești, care s-au născut la sat și să împărtașim bucuria de a trăi cât mai simplu, păstrând cu sfințenie ceea ce strămoșii noștii ne-au lăsat.”, a scris pe facebook pr. Tudor Mudure
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.
De ceva vreme am tot remarcat aproape zilnic un mesaj al unui angajator care caută să angajeze la IAȘI vorbitori de … limba maghiară. Anunțul s-a umplut în schimb de numeroase comentarii ironice din partea internauților ieșeni, unele dintre ele trimițând cu gândul la incredibilii de numeroși “votanți” ai UDMR-ului […]