Se solicită convocarea Parlamentului pentru a decide majorarea pedepselor pentru crimă, viol și pedofilie!


“Partidul România Noastră noastră solicită convocarea Parlamentului în sesiune extrordinară pentru a decide majorarea pedepselor pentru crimă, viol și pedofilie!

După crimele de la Caracal care i-au îngrozit pe cetățenii români din Țara-Mamă și din străinătate, după ce s-a constatat că instituțiile Statului Român au acționat lent și cu mare întârziere, s-a ajuns ca, în ziua de 27 iulie a.c., doamna Prim-ministru Viorica-Vasilica Dăncilă să anunțe că propune să fie organizat un referendum național prin care Poporul Român să decidă majorarea pedepselor prevăzute de Codul penal pentru crimă, viol și pedofilie.

Probabil că referendumul respectiv va fi organizat în 10 noiembrie a.c., odată cu alegerile prezidențiale, adică peste trei luni și jumătate. Apoi, procedural, urmează validarea referendumului de către Curtea Constituțională și, ulterior, doar după câteva luni, se va putea decide modificarea Codului penal, în baza unui proiect de lege al Guvernului. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

În opinia noastră, Guvernul ar trebui să reînființeze rapid posturile de sectoriști în Poliția Română. În cazul în care ar fi existat sectoriști în Caracal ar fi fost prins și arestat la timp criminalul Gheorghe Dincă și nu ar fi fost săvârșite crimele în serie la domiciliul acestuia.

De asemenea, dacă ar fi existat polițiști-sectoriști în localitățile României, ar fi fost descoperiți, până acum, criminalii și rețelele specializate care fac ca, în fiecare an, să dispară fără urmă din România între 2.000 și 3.000 de copiii.
Partidul România Noastră consideră că se impune convocarea de urgență a Parlamentului României, în sesiune extraordinară, pentru a decide majorarea pedepselor pentru crimă, viol și pedofilie.”

Dr. Gheorghe Funar
Președinte al Partidului România Noastră
Candidat la alegerile prezidențiale din noiembrie 2019

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.



Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)