La Carei, tinerilor li se oferă șansa de a afla din mărturiile refugiaților și deportaților în urma Dictatului de la Viena din 1940, ceea ce nu pot afla din cărțile de istorie

În perioada 26 august – 1 septembrie 2019 la Carei va avea loc prima ediție a Școlii de Vară a Asociației foștilor Expulzați și Refugiați din 1940, un eveniment care se adresează generațiilor tinere din toată țara care își doresc să afle mai multe despre zbuciumata istorie a românilor expulzați și refugiați în urma Dictatului de la Viena din 1940.

Școala de Vară se adresează tinerilor din toată țara care doresc să  cunoască etapa istorică amintită prin cercetări la fața locului și interviuri luate puținilor supraviețuitori în urma intrării în vigoare a Dictatului odios de la Viena din 1940, 30 august. „, se arată într-unul dintre comunicatele organizatorilor și inițiatorilor acestui proiect admirabil

Se apropie ziua de 30 August, ziua odiosului Dictat de la Viena, în urma căreia populația românească din Ardealul de Nord a fost trecută prin foc și sabie, și din păcate din manualele de istorie românești cam lipsește acest capitol tulburător al istoriei neamului românesc.

În timp ce toate neamurile își plâng victimele, și aici în cazul nostru după Dictatul de la Viena din 1940 vorbim de victime la o scară monstruoasă, cu localități întregi epurate etnic, statul român nu face din păcate nici măcar cât fac țările din lumea a treia pentru a comemora și a evoca aceste triste evenimente din istoria poporului român.

În timp ce Ungaria și-a documentat foarte detaliat invazia și atrocitățile comise în Ardealul de Nord după 30 august 1940, statul român nu e în stare nici azi să aloce câteva pagini în manualele de istorie despre una dintre cele mai negre tragedii ale neamului românesc?

„Dezrobirea Ardealului a fost visul nostru cel mare și sfânt. Pentru visul acesta ne-au sângerat cei mai buni fii ai pământului nostru și am dat morții, floarea cea mai de preț a tinereței noastre”, scria în anul 1920 jurnalistul Radu Cosmin

Astăzi, la aproape 8 decenii după Dictatul de la Viena din 30 august 1940, și după tot acel sânge românesc curs în râuri pentru obținerea libertății neamului românesc din Ardeal, tinerii români sunt nevoiți să învețe istoria adevărată despre consecințele acelui odios dictat, din surse alternative, din tot ceea ce pot prinde din anumite frânturi de informații care pot fi găsite public, pentru că în România încă există o reticență inexplicabilă cu privire la evocarea acelor evenimente tragice din istoria neamului românesc.


Galerie Foto:

[envira-gallery id=”102590″]
Glasul.info
Social Links
Glasul.info

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns