Mișcarea politică „România Mare în Europa” trage un semnal de alarmă cu privire la Ordonanța de Urgență 64/209 adoptată de Guvernul României, care îi exclude pe candidații independenți la alegerile prezidențiale din campania electorală televizată. De asemenea, mișcarea politică solicită CNA, în contextul în care decizia se află în dezbatere publică până pe 24 septembrie, să refuze transpunerea ei, deoarece discriminează candidații independenți. În același timp, „România Mare în Europa” solicită Curții Constituționale să se sesize pe marginea de neconstituționalității noii forme a Legii, aplicată cu complicitatea CNA.
Potrivit deciziei adoptate prin Ordonanță de Urgență, de modificare a Legii privind alegerea Președintelui României (370/2004), partidele politice, alianțele politice, cele electorale și organizațiile cetățenilor care aparțin minorităților naționale participante la alegeri vor avea apariții televizate, dar și la radio contra cost. Noua normă îi lasă în afara jocului politic pe candidații independenți. Candidații independenți vor avea timpi de antenă doar gratuit, însă nu se precizează cât va fi spațiul acordat, ci doar cel trebuie să fie „echilibrat”. Așadar, candidații partidelor vor beneficia și de apariții la radio și tv gratis, dar și contra cost, iar cei independenți, numai gratuit, dar în condiții incerte. În această situație, nu se asigură condiții egale pentru toți candidații, indiferent de resursele financiare de care dispun.
Mișcarea „România Mare în Europa” consideră că independenților le este blocat accesul la compețiile politice, amintind și că pentru înscrierea în alegerile prezidențiale sunt nevoiți să strângă 200.000 de semnături, la fel ca partidele, care au o infrastructură net superioară și bani de la bugetul de stat. În acest sens, „România Mare în Europa” îi îndeamnă pe toți cei care vor șanse egale pentru independenți să semneze pentru susținerea candidaturii acestora la alegerile prezidențiale, lucru care mai este posibil numai până sâmbătă, 21 septembrie.
- 8 Iulie 1481 – Bătălia de la Râmnic, în care voievodul Moldovei, Ştefan cel Mare, înfrânge oastea munteano-turcă - 8 iulie 2025
- 7 iulie 1601 – Pornind din Debreţin, oastea lui Mihai Viteazul împreună cu cei 800 de soldaţi lui Mihalcea, trece prin Carei, după care îşi stabileşte tabăra la 7 iulie 1601 la Moftin - 7 iulie 2025
- 5 Iulie 1484 – începea Bătălia pentru cetatea Chilia. În vara anului 1484 otomanii au atacat cetatea-port Chilia în vederea extinderii ariei de dominație turcească în nordul Dunării de Jos - 5 iulie 2025