“În perioada 21-29 septembrie, în localitatea Lambinowice, din Republica Polonă, s-a desfăşurat tabăra de îngrijire a mormintelor celor peste 2350 de eroi români căzuţi la datorie în Primul Război Mondial care îşi dorm somnul veşnic în Cimitirul Prizonierilor de Război, una dintre cele mai mari necropole de război din Europa.
Lucrările de întreţinere au fost realizate de către militari din cadrul Detaşamentului de Apărare „Scorpionii Albaştri”, Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă”, Academiei Forţelor Navale „Mircea cel Bătrân” şi Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor.
Activitatea a fost organizată în baza Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Polone privind mormintele de război, semnat la Varşovia la 25 mai 2018 şi ratificat prin Legea nr. 299/2018.
După finalizarea lucrărilor a fost organizată o ceremonie de depunere de coroane de flori la monumentul central din Cimitirul Prizonierilor de Război, în memoria eroilor români şi străini înhumaţi în necropolă.
La ceremonie au participat, alături de militarii români care au executat lucrările de întreţinere, reprezentanţii Primăriei localităţii Lambinowice şi ai Muzeului Prizonierilor de Război din localitate. Ambasada României la Varşovia a fost reprezentată de ataşatul român al apărării în Polonia, colonelul Dragoș Florea.
Tabăra de îngrijire de la Lambinowice precede un proiect mai amplu de restaurare a mormintelor şi însemnelor de căpătâi ale eroilor români pe care Ministerul Apărării Naţionale, prin Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, îl va derula în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe.”
Sursa: Oficiul National pentru Cultul Eroilor
Donează pentru Glasul.info!
În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro) Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram
Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole
Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.