Astăzi, 20 Noiembrie 2019, Glasul.info împlinește fix 5 ani de existență și de activitate.
Mulțumim tuturor celor care ne-au fost și sunt în continuare aproape de noi! Mulțumim celor care ne citesc, ne apreciază și ne distribuie postările, mulțumim celor care colaborează cu noi și ne trimit materiale sau diverse subiecte pentru publicare.
Mulțumim celor care ne ajută să administrăm și să moderăm pagina, chiar și atunci când riscă să fie blocați sau cenzurați pentru că își asumă această responsabilitate. Mulțumim celor apreciază muncă noastră și care ne-au încurajat pe la diverse evenimente la care ne-am întâlnit față în față prin toată țara.
Mulțumim celor care ne-au trimis mesaje de susținere și de încurajare, sau mesaje de apreciere pentru activitatea pe care o desfășurăm, unii dintre ei chiar și de la mii de km depărtare. Mulțumim de asemenea pentru cei care au donat sau au contribuit prin alte mijloace pentru desfășurarea activităților noastre.
Mulțumim tuturor celor care au avut puterea de a înțelege că o societate cu adevărat sănătoasă și democratică are nevoie numaidecât de presă independentă și curajoasă.
- 20 Iunie 1942 – O pagină dramatică din istoria Transilvaniei: uciderea lui Lungu Ioan, un bătrân român de 70 de ani din satul Vânători, Cluj - 20 iunie 2025
- 19 Iunie 1821 – A avut loc Bătălia de la Drăgășani, între forțele otomane ale lui Derviş Paşa și Eteria greacă condusă de Alexandru Ipsilanti - 19 iunie 2025
- 19 Iunie 1824 – Răscoala de la Şepreuş din județul Arad, răscoala țăranilor români împotriva opresiunii maghiare - 19 iunie 2025