libris.ro

Președintele Asociației Calea Neamului: „Vom avea o Ripostă Românească!”

„La 30 de ani de la însângeratul Decembrie 89 si în pragul anului 2020, când se împlinesc 100 de ani de la Trianon, se încearcă din nou legiferarea autonomiei ”tinutului secuiesc”!

Dacă proiectul de lege pentru autonomia ”ținutului secuiesc” intră în dezbatere parlamentară, ieșim masiv în stradă și nu plecăm de acolo până nu se reglează odată, definitiv, problema aceasta, până când aceste pretenții teritoriale nu vor fi spulberate.

Agenția ungară MTI anunță în 18 decembrie că ,,Proiectul de statut al autonomiei Ţinutului Secuiesc a fost din nou înaintat parlamentului României de cei doi deputaţi ai fracţiunii UDMR care au obţinut mandatul lor în culorile Partidului Civic Maghiar (PCM)”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


Se încearcă din nou așadar legiferarea în Parlament a autonomiei așa-zisului ținut secuiesc, care ar cuprinde integral județele Covasna si Harghita, precum si zone din Mureș, Alba, Bacău și Neamț; ne reamintim în acest sens si cu acest prilej de războiul hibrid ce are loc în zona Văii Uzului din Bacău și Cheile Bicazului din Neamț, nu mai vorbesc de Covasna, Harghita si Mureș.

Agresiunile antiromânești se fac pe deplin simțite în tot Ardealul, extinzându-se treptat si spre Moldova. Reprezentanții politici ai minorității maghiare fac cap de pod al acestui război atipic în structurile legislative din Capitala Țării, tot frontul fiind coordonat de la Budapesta. La Est, Rusia ”veghează” în stilul caracteristic, fără sprijinul ei, întreaga politică a lui Viktor Orban fiind un simplu balon de săpun.

Hirado.hu, preia stirea MTI: ,,Într-un comunicat comun, Zsolt Biró şi József Kulcsár-Terza şi-au exprimat speranţa că – deşi până acum nu s-a putut discuta în fond cu reprezentanţii partidelor româneşti – va veni momentul în care se va produce o schimbare fundamentală în lupta pentru autonomie, astfel încât majoritatea va recunoaşte şi va accepta dreptul secuilor la autodeterminare.

Biroul de presă al PCM a dat de asemenea publicităţii un comunicat referitor la proiectul de lege, potrivit căruia József Kulcsár-Terza a fost mandatat de prezidiul naţional al partidului pentru a depune din nou proiectul în cauză.

Preşedintele PCM citat în comunicat, János Mezei a declarat: concetăţenii majoritari trebuie chemaţi la dialog, pentru ca aceştia să înţeleagă că, prin autonomie, comunitatea maghiară nu-şi revendică privilegii.

József Kulcsár-Terza a declarat agenţiei ungare de presă MTI: proiectul depus a fost din nou cel elaborat de Consiliul Naţional Secuiesc (CNS), el a fost însă completat cu un capitol privind justiţia, după o consultare cu preşedintele CNS, Balázs Izsák.

Deputatul a afirmat că s-au consultat şi cu conducerea UDMR cu privire la depunerea proiectului, şi că UDMR le-a promis că le va susţine proiectul atât în cadrul comisiilor parlamentare, cât şi în dezbaterea în plen.

Zsolt Biró a precizat pentru agenţia MTI că au înaintat proiectul de autonomie al CNS şi nu pe cel elaborat în comun de UDMR şi PCM, pentru că în cazul acestuia din urmă există diferenţe de opinie cu privire la necesitatea unei revizuiri a constituţiei pentru ca proiectul să poată fi aprobat”. „

Autor: Mihai Tîrnoveanu

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Mihai Tirnoveanu

Doctor Președintele Asociației Calea Neamului Vicepreședintele Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș