Joi, 23 ianuarie 2020, începând cu ora 11:00, în Sala Cavalerilor a Universității Apollonia din Iaşi, va avea loc lansarea oficială a cărţii “Carol II, de la Dezertare la Genocid”, carte scrisă de către istoricul Gică Manole. Cartea “Carol II, de la Dezertare la Genocid” este un volum impresionant de 1006 pagini, în care autorul spune că a făcut “o exegeză istorică complexă începând din anii copilăriei lui Carol până la alungarea sa de pe tron“.
“De foarte multe m-am întrebat de ce mare parte din istoria contemporană a României este scrisă, interpretată atât de diferit de istorici. La fel, tot de foarte multă vreme, m-am întrebat cum se face că România Unită, în perioada dintre cele doua războaie, dacă a cunoscut realizari istorice majoare, a capitulat ruținos în vara lui 1940 în fața lui Stalin și Hitler?”, se întreabă autorul
“Joi, 23 ianuarie 2020, orele 11:00, Universitatea Apollonia Iaşi, în colaborare cu Editura Cartea Românească Iaşi, organizează lansarea oficială a cărţii “Carol II, de la Dezertare la Genocid”, carte scrisă de Gică Manole.Evenimentul se va desfăşura în Sala Cavalerilor a sus-numitei Universităţi, peste drum de Biblioteca Centrală Universitară.
Despre autor şi cartea sa vor vorbi prof. univ. Gheorghe Cliveţi şi prof. univ. Alexandru Amititeloaie.
Îmi exprim speranţa că evenimentul vă va atrage atenţia şi veţi participa!”, a scris pe contul său de socializare istoricul Gică Manole
‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…
La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…
Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…
proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…
Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…
Plânge țara și străbunii C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…
Leave a Comment