“BREXIT PE PÂINE!
Îl vedeți pe Nigel Farage, inițiatorul și arhitectul Brexit-ului și, prin asta, printre cei mai importanți oameni politici ai ultimului secol din întreaga lume. Figura lui nu doar că a zdruncinat UE, dar a dat un mesaj că popoarele nu pot fi supuse. A înțeles înaintea tuturor că proiectul UE a deraiat de la linia fondatorilor, îndreptându-se spre o formă comparabilă cu fosta URSS și a sateliților gulagului comunist, prin sugrumarea suveranității popoarelor și crearea unei supra-structuri politico-administrative ruptă de popoare. A reușit!
Degeaba se vaită acum cei rămași în UE, că n-au fost înțeleși, că n-a fost bine, că așteaptă Marea Britanie într-un alt format ca prieten. Degeaba își fac iluzii că actuala UE va supraviețui, că Brexitul a fost doar un accident. Adevărul este că actuala UE ori revine la viziunea fondatorilor, o Europă a națiunilor, creștină, și în respectul valorilor morale, cu popoare libere, cu identități proprii și interese intangibile, cu drepturi inalienabile, ori se va prăbuși în mizeria neo-marxismului globalist – o nouă formă de ateism și comunism!
Discursul istoric pe care îl vedeți mai jos a stârnit teroare în plenul Parlamentului European, o instituție care nu are dreptul de a legifera, ci gândită doar ca o butaforie, pentru a salva imaginea falsă a democrației în UE. Dovada? Țipetele șefei de ședință împotriva steagului Marii Britanii, să nu fie ridicat în sală: de ce să nu fie fluturat steagul unei națiuni și stat membru, nici măcar la plecare, ce rău s-ar putea întâmpla? Răul cel mare: refuzul de a fi o apă și un pământ, iar interzicerea este chiar negarea dreptului popoarelor la propria demnitate: că popoarele nu mai au dreptul la steag cine știe? Ori, asta nu se poate!”, a scris pe facebook Aurelian Pavelescu
Donează pentru Glasul.info!
În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro) Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram
Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole
Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.