La 20 martie 1476, papa Sixt al IV-lea îi trimitea lui Ștefan cel Mare o scrisoare de mulțumire în urma Bătăliei de la Vaslui

După Bătălia de la Vaslui, Ștefan cel Mare îl trimite pe vornicul Cataneu, cu o scrisoare către Papă, în care îi solicită printre altele și ajutor financiar pentru a putea continua lupta antiotomană.

Impresionat de victoria împotriva turcilor a princepelui dintr-o micuță țară a Europei precum Țara Moldovei, papa Sixt al IV-lea trimite la rândul său o scrisoare de muțumire către Ștefan cel Mare:

“Iubite fiu, mântuire. Am primit scrisoarea Domniei Tale şi pe iubiţii fii, Petru, laureat în legi, şi Cataneu genovezul, sfetnicii tăi, pe care i-ai trimis cu această scrisoare, i-am ascultat cu bunăvoinţă şi am cunoscut dorinţa ta privind acea numire la Biserica Moldovei, în fruntea căreia ceri să fie pus păstor acel Petru, pe care îl vom socoti cel mai ales alături de tine, bărbat de aleasă vrednicie şi cu merite preastrălucite faţă de Republica Creştină.

De altminteri, preaiubite fiu, cu toate că, pentru lucrarea pe care ai săvârşit-o şi o săvârşeşti cu slavă şi cucernicie, ar trebui mai degrabă a ţi se mulţumi decât a te tulbura, fiindcă dorim să sporească gloria ta, dimpreună cu preţuirea tuturora, te îndemnăm să mergi neclintit din bine în mai bine, şi să nevoieşti cu toată suflarea spre oblăduirea şi creşterea religiei sfinte.

Niciunde vrednicia şi măreţia inimii tale nu pot fi mai nimerit preţuite, nici unei lucrări nu poate a-i urma o mai adevărată şi veşnică glorie. Lucrarea ta asupra necredincioşilor turci, vrăjmaşi comuni, săvârşită până acum cu înţelepciune şi bărbăţie au adus atâta strălucire numelui tău, că eşti în gura tuturor şi eşti lăudat cu deosebire de toţi, în unire de simţiri. Fii fără de istov dară şi, oricum faci, caută izbânda pe care cerul ţi-a hărăzit-o, ca să primeşti răsplata veşnică de la Dumnezeu şi preţuirea acestui Sfânt Scaun Apostolic. Dată la Roma, 20 martie 1476, anul 5 al pontificatului nostru.”, scria papa Sixt al IV-lea către Ștefan cel Mare în urma Bătăliei de la Vaslui

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 22 Books

Tricou, K-off, Lupul dacic cu tricolor, Negru

By:

123


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

One thought on “La 20 martie 1476, papa Sixt al IV-lea îi trimitea lui Ștefan cel Mare o scrisoare de mulțumire în urma Bătăliei de la Vaslui

Lasă un răspuns

Next Post

La 20 martie 1820 se năștea Al. I. Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite

vin mart. 20 , 2020
La 20 martie 1820 se năștea la Bârlad, Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. Prin alegerea sa ca domn al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, și al Țării Românești, la 24 ianuarie 1859, a fost înfăptuită Unirea celor două principate. Alexandru Ioan Cuza […]
La 20 martie 1820 se năștea Al. I. Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News