Categories: Știri

Pas cu pas spre deznaționalizare? Romfilatelia obligată să retragă emisiunea filatelică dedicată Trianonului

Pas cu pas, alogenii din fruntea țării aspresc politica de deznaționalizare a poporului român. Așa-i când ești suficient de naiv să alegi în fruntea țării numai alogeni care nu simt nici măcar o fărâmă de sentiment național la adresa acestui popor între care s-au născut și conviețuiesc.

“O nouă trădare a României: Cineva a ordonat Romfilatelia să anuleze emisiunea filatelică dedicată Aniversării Centenarului Trianonului”, scrie activenews.ro

Valorile identitare, istorice, culturale și spirituale ale poporului român sunt batjocorite, puse la colț, marginalizate, personalități istorice românești sunt ostracizate și scoase cu forcepsul din conștiința neamului românesc, de către un grup de ticăloși pe care din păcate poporul român, dintr-o toleranță imbecilă, prost înțeleasă, i-a cocoțat în cele mai înalte funcții ale statului, de acolo de unde au accesul și oportunitatea de a implementa numeroase acțiuni antiromânești.

Cum să obligi retragerea unei emisuni filatelice dedicate aniversării Trianonului tocmai în preajma momentului când se împlinesc 100 de ani de la semnarea tratatului care a consfințit recunoașterea internațională a hotarelor României actuale? Cât de trădător și de antiromân să poți fi încât să te cobori la un stadiu atât de pronunțat de mancurtizare?

Noi am mai spus-o și cu alte ocazii: atât România cât și Republica Moldova s-au procopsit cu doi antiromâni pe post de președinți de țară.

Dodon premiază “eroii” sovietici, iar Iohannis supușii austro-ungari ce au luptat împotriva României până în noiembrie 1918?, Foto original: presidency.ro

“Tupeu și mistificare: Iohannis a decorat FDGR-ul pe care l-a condus când s-a declarat succesor al naziștilor, sașii și șvabii pentru Marea Unire, deși ei luptaseră ca supuși austro-ungari împotriva României până în noiembrie 1918”, scrie justitiarul.ro

Antiromânul Dodon printre primii care l-au felicitat pe antiromânul Iohannis pentru “realegerea” sa în funcţie!, Foto: presidency.ro / captura TV
Quo vadis, România? Președinte german luteran, premier maghiar unitarian
Iohannis le face iar ochi dulci maghiarilor: “UDMR să se alăture efortului comun de a apăra și a consolida democrația liberală”
Il cunoaste cineva pe Dodon de România, antiunionist, antiromân? Raspunde la numele de Klaus. Dodon ii scrie disperat lui Iohannis sa ia masuri impotriva unionismului!

Articole asemănătoare:

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

2 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

2 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

2 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

2 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

3 săptămâni ago

Plânset

Plânge țara și străbunii  C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…

4 săptămâni ago