Categories: Antiromanism

CCR a decis că interesele românilor, sunt mai presus de mofturile antiromânești ale lui Iohannis: Ziua Tratatului de la Trianon, constituțională

Deși Ziua Tratatului de la Trianon reprezintă momentul istoric când României i-au fost recunoscute granițele actuale la nivel internațional, președintele antiromân al României, Klaus Iohannis, a fost totuși în stare de una dintre cele mai mari nemernicii din aceste două mandate ale sale: să facă o sesizare la CCR, respectiv o obiecție de neconstituționalitate privind declararea datei de 4 iunie în România, drept Ziua Tratatului de la Trianon.

Normal ar fi fost din partea unui președinte să salute o asemenea inițiativă, nicidecum să-i pună bețe în roate. Dar tot e bine că poate măcar în al 24-lea ceas se trezesc și unii dintre cei așa ziși 66,6% “români ai mei”, să vădă adevăratul caracter al lui Klaus Iohannis, unul care îmbracă pe alocuri niște forme profund antiromânești, antinaționale.

Noroc că pe la CCR încă mai există și români, deci n-au fost chiar toate instituțiile din România infestate de către alogeni antiromâni, de trădători de țară și de propagandiști ai destrămării teritoriale ai României, așa cum există din păcate prin multe dintre instituțiile statului român.

Iată cum îi dă CCR-ul peste nas insului de la Cotroceni:

“Obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, obiecție formulată de Președintele României;

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și a constatat că Legea pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon este constituțională în raport cu criticile formulate.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României.”, se arată în comunicatul de presă din 15 iulie 2020 de pe site-ul oficial al CCR

CCR a decis deci că interesele românilor, sunt mai presus de mofturile antiromânești ale lui Iohannis: Legea pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon este constituțională!

Nota noastră: În afara republicii Peru, condusă din păcate din anul 1990 până în noiembrie 2000 de către un alogen trădător și foarte corupt, Alberto Fujimori, nu cred că mai există undeva în lume astfel de cazuri asemănătoare cum au experimentat România și Peru. Și stai să te întrebi atunci: oare își urăsc românii atât de mult țara de au putut desemna o asemenea catastrofă de om să-i conducă?

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

2 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

2 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

2 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

2 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

3 săptămâni ago

Plânset

Plânge țara și străbunii  C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…

4 săptămâni ago