Toamna deznădejdii unui popor

Nu mi-am putut niciodată imagina atâta mizerie umană, atâta corupție, atâta grobianie instituțională, câtă am constatat în ultimele două luni prin primăriile din județul Iași.

De două zile sunt incapabil să mă odihnesc: chiar așa au putut oare vota românii la nivel național, sau avem de-a face cu o fraudare a alegerilor într-atât de mare precum cea la venirea sovieticilor în România?

Dând piept cu realitatea din teren, mi-am dat seama că partidele, mai ales partidele mari de pe scena politică din România, n-au lucrat și nici nu vor lucra vreodată în interesul cetățeanului, în interesul comunității. Sunt gata să recruteze pe orice nimeni în drum, să promoveze pleava societății pentru a-și atinge scopurile și interesele parșive.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Am descoperit instituții conduse și înțesate până la refuz de incompetenți, pline de nepotism, de o mizerie umană de neconceput pentru o societate normală la cap. Fie că vorbim de PNL, PSD, USR, PMP, ALDE, etc, personajele promovate în politică nu se ridică nici măcar la nivelul celor pomenite în schițele și operele lui Caragiale: oameni analfabeți, nu doar analfabeți funcționali precum Iohannis, Turcan și Anisie, ci analfabeți pe bune, cărora le e greu până și să vorbească limba română corect.

Abuzurile instituționale, necunoașterea legislației, a normelor de bun simț într-o societate civilizată, sunt la ordinea zilei, mai ales în zonele rurale din județul Iași. Instituțiile de învățământ sunt parazitate și infestate de personal numit politic, reducând nivelul învățământului românesc până la un nivel de înspăimântat.

Poliția locală este folosită la nivel local pe post de poliție politică, de instrument de intimidare a oricărei forme de opoziție. Inițiativa privată e descurajată, ba în unele cazuri chiar direct sabotată, antreprenorii locali sunt ținuți sub presiune și dresați pentru a ști de frica clanurilor de partid la nivel local.

Îmi tot spun și îmi repet că nu ne putem resemna cu aceste lucruri. O societate civilizată, o țară, un popor, o populație, nu poate trăi în asemenea condiții în mileniul trei. E musai să abandonăm orice urmă de deznădejde și să ne apucăm serios de luptat împotriva lor. E timpul Trezirii!

Trăiască Neamul Românesc, trăiască România fără lepre, fără neomarxiști, fără hoție, fără liberalismul plutocratic, fără prostituție politică, fără jigodiile trădătoare care ne conduc acum de la Cotroceni, de la Palatul Victoria, din Palatul Parlamentului, din serviciile trădătoare, din justiția coruptă, din instituțiile de forță aflate la ordin extern!

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Fandel Mihai

C.E.O. la glasul.info, Redactor șef la <a href="https://www.facebook.com/Glasul.info">Glasul.info</a>Director General la <a href="https://www.facebook.com/magazin.critic/">MAGAZIN CRITIC</a>Președinte la <a href="https://www.facebook.com/ujir2019/">Uniunea Jurnaliștilor Independenți din România</a>Consultant Media la <a href="//www.facebook.com/Comunitatea-Identitar%C4%83-Ia%C8%99i-2058078744483129/">Comunitatea Identitară Iași</a>Contact: fandelmihai@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

La 1 octombrie 1875 s-a ridicat la Iași de către Consiliul Comunal un monument în memoria domnitorului Grigore Ghica

joi oct. 1 , 2020
La 1 octombrie 1875, în semn de recunoștință pentru că a protestat vehement față de înțelegerea secretă dintre Austria și Rusia prin care austriecii dezmembrau din trupul Țării Moldovei cu acordul Imperiului Otoman nord-vestul Moldovei și pe care aveau să-l denumească „Bucovina”, și a sfârșit asasinat de turci pentru împotrivirea […]
La 1 octombrie 1875 s-a ridicat la Iași de către Consiliul Comunal un monument în memoria domnitorului Grigore Ghica

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News