Pe 3 noiembrie 2017 era inaugurat la Iași Parcul „Woodrow Wilson“ din Târgu Cucului

„În cadrul demersurilor de celebrare a Centenarului Sosirii Misiunii Americane la Iași și pentru a omagia rolul pe care președintele SUA Woodrow Wilson l-a avut în încheierea Primului Război Mondial și în configurarea păcii postbelice, vineri, 3 noiembrie 2017, de la ora 13.30, în scuarul special amenajat din arealul Tg. Cucu – Biserica Bărboi, a avut inaugurarea Parcului Prieteniei Româno-Americane „Woodrow Wilson” și a Aleii „Lt. col. Henry Watkins Anderson”.

Unul dintre momentele importante pentru istoria orașului Iași și a României din perioada Primului Război Mondial l-a constituit sosirea Misiunii Americane, condusă de Lt. col. Henry Watkins Anderson, în Iași, pe data de 3 septembrie 1917.

De altfel, participarea României, a cărei Capitală s-a aflat la Iași în perioada decembrie 1916 – noiembrie 1918, la Primul Război Mondial a fost elogiată de Președintele SUA, Woodrow Wilson, care, într-un mesaj adresat Regelui Ferdinand I, afirma:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

„Cetățenii Statelor Unite au urmărit cu sentimente de cea mai caldă simpatie și admirație lupta curajoasă a Maiestății Voastre și a poporului român de a feri de dominația militarismului german integritatea țării și libertatea națională”.”, se arată într-un comunicat al Primăriei Iași


Galerie Foto:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Next Post

AUR, mesaj de susținere pentru Donald Trump

mar nov. 3 , 2020
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) își exprimă susținerea pentru Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA. „Președintele Trump este un lider care îi inspiră pe patrioții și creștinii din toată lumea, iar exemplul lui are puterea de a schimba lumea”, precizează AUR. De asemenea, formațiunea amintește că Trump este unul […]

Poate vă place și:

libris.ro