Marcăm 98 de ani de la trecerea la cele veșnice a pr.dr.Vasile Lucaciu, Leul de la Șișești. Acum 98 de ani se stingea în locuința sa din Satu Mare cel care a luptat toată viața pentru drepturile românilor. Cel care i-a fost alături până în ultima clipă a fost profesorul Aurel Coza, ulterior președinte al ASTRA Carei.
Ca semn de recunoaștere a întregii sale activități, Parlamentul României a decis să îi organizeze funeralii naționale în ziua de 1 Decembrie 1922. La aceeași dată a fost omagiat și de Academia Română.
Ion I. C. Brătianu a depus pe sicriul patriotului român, din însărcinarea regelui, insignele ”Marelui Cordon al Ordinului Steaua României” iar episcopul de Gherla, Dr. Iuliu Hossu, i-a conferit rangul de Vicar episcopal.
Sicriul a fost dus de la Satu Mare la Șișești unde a fost înmormântat alături de soția sa. La Carei există un bust al său în fața școlii gimnaziale care îi poartă numele, fost liceu.
Nu putem să vorbim sau să îl omagiem pe marele patriot Vasile Lucaciu fără a face referire la pledoaria sa de la Procesul Memorandiştilor de la Cluj– 1894.
Urmăriți Glasul.info și pe Google NewsAceastă pledoarie nu ar trebui să lipsească din casa niciunui român. Această pledoarie ar trebui citită copiilor şi nepoţilor noştri periodic mai ales în aceste vremuri tulburi pe care le trăim.
Pr.dr. Vasile Lucaciu a fost una dintre cele mai reprezentative personalităţi care a luptat toată viaţa sa pentru drepturile românilor aflaţi sub ocupaţie austro-ungară.
Vasile Lucaciu, supranumit „Leul din Şişeşti” a fost preot român greco-catolic, luptător pentru drepturile românilor din Transilvania, deputat în Parlamentul de la Budapesta, deputat în Parlamentul de la Bucureşti, politician, memorandist.
În anul 1892 a participat, împreună cu fruntaşii românilor din Transilvania, la redactarea faimosului Memorandum care dorea să prezinte împăratului Austro-Ungariei, Franz Joseph, nedreptăţile la care sunt supuşi românii. După redactarea Memorandului, cea mai mare parte a fruntaşilor români a fost de părere ca acesta să fie păstrat în dosare şi să fie înaintat împăratului altădată, când se va ivi o ocazie favorabilă. Vasile Lucaciu a fost cel mai aprig susţinător al acţiunii imediate, ceea ce nu s-a întâmplat. Retras la Şişeşti după participarea la redactarea Memorandului, el a continuat să publice articole în presa românească, articole care vorbeau de persecuţiile la care erau supuşi românii de către autorităţile maghiare. Ca urmare, a fost din nou arestat şi întemniţat. Această arestare i-a determinat pe membrii Comitetului Naţional să decidă înaintarea Memorandului către împăratul habsburg imediat ce Vasile Lucaciu va ieşi din închisoare.
Trei sute de delegaţi români au fost aleşi pentru a prezenta Memorandul la Viena, împăratului, şi ei au fost conduşi de dr. Vasile Lucaciu. Împăratul a refuzat să se întâlnească cu delegaţii şi să primească Memorandul, trimiţându-l guvernului maghiar, care a dezlănţuit teroarea împotriva petiţionarilor.
Întors acasă, Lucaciu scrie o circulară, pentru a convoca membrii Comitetului Naţional la sfat, pentru a vedea ce e de făcut în situaţia creată. Circulara sa “dacă n-aş avea cerneală v-aş scrio cu sângele meu, pentru a vă face să lăsaţi teama şi să veniţi să începem lupta, lupta cea mare, care ne va aduce izbăvirea. Trebuie să ne-o aducă, fiindcă dreptatea e cu noi” nu a mai fost multiplicată, pentru că au intervenit din nou autorităţile. Din nou Vasile Lucaciu a fost arestat şi aruncat în închisoare, la Szeged, Ungaria.
Deja Vasile Lucaciu devenise personaj de legendă pentru români, care au înţeles că lupta pentru drepturile lor naţionale, astfel încât poporul i-a compus o doină, numită “Doina lui Lucaciu“. Aceasta devenise un asemenea simbol, încât cei care îndrăzneau să o cânte erau vânaţi de jandarmii maghiari.
După eliberarea din închisoarea din Szeged, Lucaciu a fost urmărit permanent de autorităţi, i s-a cenzurat corespondenţa sau i s-a reţinut la poliţie, a fost izolat pentru a nu mai putea comunica cu nimeni.
Pledoaria Părintelui VASILE LUCACIU, preot greco-catolic, pentru drepturile românilor din Ardeal, la Procesul Memorandiştilor de la Cluj – 1894
” Niciun român nu s-a născut vreodată rob !” ( Pr. Vasile Lucaciu ).
.
Domnilor judecători, domnilor juraţi, onorată curte ! Am fost aduşi aici, în faţa dumneavoastră pentru a răspunde de faptele noastre, dar mai ales de cugetul nostru care este autorul acestor fapte. N-ar fi trebuit să ne chemaţi la judecată! Ar fi trebuit ca mai întâi să vă cercetaţi propria conştiinţă şi să vă-ntrebaţi dacă un popor poate fi acuzat pentru că doreşte să fie liber; fiindcă dumneavoastră vreţi, de fapt, să judecaţi poporul Român…Dar nici un popor nu are dreptul să judece un alt popor. Atâta timp cât trăim pe pământul nostru, ce argumente pot fi invocate pentru a ni se impune stăpâni dinafară? Permiteţi-mi să vă răspund: Nici unul! Pentru că nici un român nu s-a născut vreodată rob !
Domnilor judecători, noi avem două mii de ani de patrie! Există vreo forţă în lume care să facă istoria să uite aceşti două mii de ani ???
Şi chiar dacă ar îndrăzni cineva, să-ncerce numai!!! Secolele vor rămâne şi pe mai departe în noi, fiindcă le purtăm cu fiecare cuvânt pe care-l rostim şi în credinţa noastră.
Onorată curte! Priviţi aceşti oameni care au umplut această sală de judecată şi care vă privesc tăcuţi şi acuzatori… sunt preoţi şi ţărani, profesori şi studenţi care au venit din toate colţurile Transilvaniei pentru a asista la procesul nostru. Nu sunt ei, oare, o dovadă de netăgăduit că Memorandul a fost scris din voinţa întregului popor român??? Fiindcă Memorandul nu e altceva decât voinţa românilor de-a trăi liberi pe acest pământ alături de celelalte popoare.
Cauza românească îşi are legile ei mai presus de codul dumneavoastră juridic şi nici un paragraf nu i se potriveşte poporului român, fiindcă singura lege e Transilvania! Dacă vreţi să călcaţi această lege călcaţi în picioare toate legile acestei lumi. Cu ce drept, domnilor judecători??? Nu vedeţi că e inadmisibil să ne judecaţi în propria noastră casă!?
Şi dacă ne acuzaţi pentru că luptăm pentru drepturile noastre, şi dacă ne găsiţi vinovaţi pentru că idealul nostru e Libertatea, atunci chemaţi la judecată şi Someşul, şi Mureşul, şi Crişurile, şi munţii, şi plaiurile, şi cerul de deasupra noastră…Condamnaţi-ne pe toţi şi faceţi din Transilvania o imensă închisoare pentru români, dar vă previn, domnilor judecători, că apele râurilor noastre nu vor putea fi niciodată stăvilite de verdictul vreunui tribunal, iar munţii noştri vor rămâne şi pe mai departe înalţi şi neclintiţi ca şi credinţa noastră.
Domnilor judecători!
După ce că jandarmii şi husarii s-au năpustit asupra mulţimii şi-au împrăştiat-o, deşi mulţimea venise aici doar pentru a-şi îmbărbăta proprii reprezentanţi; după ce că au fost plătiţi câţiva oameni fără căpătâi să ne arunce sudălmi şi vorbe de ocară, acum, ca o încălcare fără precedent a legii, nu ne daţi dreptul să ne apărăm în limba noastră?
Vă e teamă de limba noastră, domnilor judecători?
Noi o vorbim de două mii de ani şi n-am ucis cu ea pe nimeni.Vroiţi a ne opri să vorbim româneşte? Niciodată! Pentru că în două mii de ani n-a trecut o zi în care să nu se vorbească româneşte în Transilvania!
Limba noastră e cartea de istorie a poporului Român. În două milenii de existenţă nimeni şi nimic nu ne-a putut clinti de pe acest pământ.
Am rămas aici! V-aţi întrebat cum, oare, a fost cu putinţă?!
Cotropirile s-au ţinut lanţ; neamuri de alte limbi au năvălit peste noi, dar noi am continuat să vorbim româneşte…Mulţi ne-au adus credinţele lor, felul lor de-a gândi, dar noi ne-am păstrat cugetul curat şi necorcit.
Am trecut prin Istorie purtând în suflete această mare taină a Unirii Româneşti întru pământ şi ideal, iar această taină este forţa cu care venim astăzi în faţa lumii întregi şi ne cerem drepturile, pentru că noi nu venim în faţa unui tribunal ci în faţa întregii lumi şi o spunem răspicat: Noi suntem români!
Pământul acesta este românesc! Sufletul nostru este românesc! Trecutul românesc, şi vrem ca şi viitorul să fie tot românesc!
Domnilor judecători, există, mai presus ca dumneavoastră, un alt tribunal: al Istoriei! Care nu iartă. El hotărăşte până la urmă.
Şi vine un timp când el nu mai poate fi evitat.
Acel timp se numeşte LIBERTATE!,,
Preluare: Buletin de Carei
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Istoria ilustrata a Transilvaniei
By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop
Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures
By: Silvestru Moldovan
Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria
By: Silvestru Moldovan
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat
By: Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate
By: Dimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale
By: Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor
By: Gică Manole
