(VIDEO) Acțiune caritabilă de Crăciun pentru copiii din Voinești

Inițiativa admirabilă a unui tânăr scriitor ieșean, Sorin Petrariu Vlăduț, de a-și dona veniturile realizate din vânzarea celui de-al doilea său volum de carte către copiii proveniți din familii cu posibilități materiale modeste, a atras sprijinul din partea membrilor Asociației Comunitatea Identitară Iași, Euro Education Federation Regiunea Moldova și ai Partidului Neamul Românesc, Organizația Județeană Iași.

Două familii nevoiașe din comuna Voinești, județul Iași, au primit înainte de Crăciun alimente, dulciuri, hăinuțe, încălțăminte și jucării pentru copii. Oameni buni, din zone diferite ale societății, care nu s-au mai întâlnit și nu s-au mai văzut niciodată, s-au sincronizat într-un efort comun pentru a sprijini acțiunea tânărului scriitor ieșean, Sorin Petrariu Vlăduț.

Citiți și: O acțiune admirabilă de Crăciun venită la Iași din partea unui tânăr remarcabil: veniturile de pe cărțile vândute, donate copiilor din familii nevoiașe

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net
Desen în creion care îl înfățișează pe Don Quijote

„Cu ajutorul doamnei Elena Vukic , domnului Fandel Mihai + încă 4 suflete bune, am reușit să ajutăm două familii din comuna Voinești, înainte de crăciun! A fost obositor, aglomerație în magazine, dar sentimentul pe care l-am avut fiecare dintre noi a fost unul care ne-a mulțumit sufletește ( să vezi copii, părinți care zâmbesc de fericire, este ceva minunat)

-unii spun ,,dacă faci un bine, nu mai posta pe internet,,-eu o să spun ,,ba daa, postează, dă un exemplu pentru ceilalți, fii exemplu într-o lume rece și crudă, fii suflet bun într-o lume rea,,Mă opresc aici, sărbători fericite și de la anul să auzim de bine, să auzim de o schimbare a acestei țări minunate!”

– Sorin Petrariu Vlăduț
Foto: Facebook / Sorin Petrariu Vlăduț

Citiți și: Un scriitor ieșean își donează veniturile din vânzarea cărților sale copiilor provenind din familii defavorizate

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Next Post

Jurnalistul Gabriel Apreutesei: "Susțin ÎPS Teodosie!"

Dum dec. 27 , 2020
Jurnalistul Gabriel Apreutesei de la Nașul TV Moldova sare în apărarea ÎPS Teodosie, condamnând în termeni foarte duri atacurile care au venit în ultima vreme din partea presei din România: „Susțin ÎPS Teodosie! ÎPS Teodosie al Tomisului, a fost iarași criticat de presa sexomarxistă și pupindosistă! Presa pupindosistă cu jurnaliștii […]

Poate vă place și:

libris.ro