PNL joacă csardas în Nord-Vestul României?

Ajunge ca ONG ul UDMR să pocnească din degete pentru ca negociatorul liberalilor de la București să pună de un csardaş cu echipa în NV României. Un ONG constituit pe criterii etnice  și care a ajuns în Parlamentul României cu 5,74% respectiv 5,89% din preferințele celor 31% dintre alegătorii care s-au prezentat la urne face legea în România. La inițiativa UDMR a fost acceptată trecerea prefecților din înalți funcționari publici în persoane cu demnitate publică. Poate pentru că cei pe care UDMR dorea să îi numească ca  și prefecți nu aveau promovat examenul de înalt funcționar public?

Cert este că președintele negociator al PNL a cedat UDMR prefectura  județului  Satu Mare unde există și primar și președinte de CJ tot de la UDMR. Tovarășul Ludovic Orban ține cu dinții de scaun știind că  în meseria pentru care s-a pregătit nu e rost să se întoarcă….Câte unități de producție mai sunt active? Așa că oferă pe tavă UDMR orice dorește. În urmă cu câteva zile am aflat că în județul Satu Mare se reduc clasele cu predare în limba română dar se suplimentează cele ale minorităților. Liceele românești se comasează două câte două de parcă doar tinerii români se împuținează nu și ai minoritarilor.

Puțin probabil ca  informația să nu ajungă și la negociatorul PNL din cadrul coaliției PNL-USR-UDMR dar, cum spuneam, ce mai contează păstrarea identității românești din zonele de graniță când ai de apărat un scaun călduț. Dacă acum 76 de ani românii din Muntenia și Oltenia veneau să elibereze județul Satu Mare de sub ocupația străină acum ne trezim că ni se impune de la București un prefect de la UDMR după ce că avem și primari UDMR la cele 2  municipii precum și președinte de Consiliu Județean. E vorba de acel UDMR al cărui președinte vine la Carei la manifestări pe domeniul public dar nu vorbește românește. E vorba de faptul că la Satu Mare a fost aniversat centenarul eliberării de sub ocupația hortystă fără niciun steag tricolor pe domeniul public pe unde a defilat toată armata. E vorba că la Carei avem un monument de for public simbol al eliberării orașului înconjurat de o perdea dublă de tuia de peste 9 m înălțime și un bust al lui Simion Bărnuțiu încadrat de doi tuia semiuscați. Simpla solicitare pentru amplasarea unui catarg pe domeniul public din Carei este considerată de președintele UDMR Carei o provocare…,,nu provocați maghiarii,, este de fapt expresia folosită de el. Încă există clase de profesională cu specializări care nu au predare în limba română.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Deși era în discuție și numirea  unui prefect de la UDMR la Bihor se pare că Ilie Bolojan a știut să pună piciorul în prag și să trimită la plimbare poftitorii ajunși în Parlament cu puțin peste 330 de mii de voturi.

Nu se mai aud glasurile lăudătorilor lui Bolojan din județele pricopsite acum cu prefecți de la UDMR. Opoziția e ca și inexistentă. Așa că județul Satu Mare a fost cedat de PNL, fără prea multe mustrări de conștiință, unui ONG constituit  pe criterii etnice și susținut din bani publici așa cum nu este susținută nicio asociație culturală autohtonă.

Noaptea, ca hoții, au decis ca  județul Satu Mare să fie coordonat doar de către UDMR în condițiile  în care românii depășesc 60 de procente ca număr.  Cum rămâne cu serviciile? Pe cele de la Carei le știm, le simțim suflul în ceafă după ce au fost desființate cele băștinașe….Vor fi de acum oficializate la nivel de județ? Tot  noi vom plăti facturile?

Buletin de Carei

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Ciută Daniela

Inginer, jurnalist, președinte ASTRA Carei

Next Post

Scriitorul Sorin Petrariu se implică în ajutorarea familiei cu cinci copii căreia i-a ars casa la Schitu Duca

mie feb. 3 , 2021
Acum o zi și jumătate, impresionat de drama prin care a trecut familia cu cinci copii căreia i-a ars casa la Schitu Duca, scriitorul Petrariu Sorin Vlăduț m-a sunat și m-a întrebat dacă nu pot face un articol despre drama prin care trece familia și dacă am putea să facem […]

Poate vă place și:

libris.ro