Două lucruri m-au șocat în ultima vreme și mă fac să mă întreb serios dacă noi românii mai avem cu adevărat o Țară. La Timișoara (n.r. vezi clip video) am văzut stupefiat cum niște purtători dezonoranți ai hainei de polițist îi trimiteau pe niște cetățeni români să plece din țară dacă nu vor să se supună obligativității purtării măștii în aer liber, în spații deschise.
Acest potlog care ne îmbolnăvește a devenit deja pretext pentru potera acestui guvern imbecil pentru a ne scoate din țară? Și unde ne scoateți măi trădătorilor? La mezat, la sparanghel, pe post de carne vie, sau pentru trafic de organe?
Doamne Dumnezeule! Cum adică să mergem afară? Ăștia ne dau afară din țara noastră? Dar ce Doamne iartă-mă, e țara lui Klaus Iohannis și a alogenilor din funcțiile de conducere, sau a noastră, a românilor?
Al doilea șoc l-am avut la Iași, acolo unde în timp ce românii sunt amendați și ținuți cu forța în case după ora 22:00 la adăpostul unui pretext total imbecil, străinii au voie în schimb de la stăpânire să se bețivănească și se destrăbăleze fără niciun fel de inhibiții.
Avem de a face în fiecare caz cu câte un precedent periculos, prin care românului i se inoculează ideea că este un cetățean de mâna a doua în propria sa țară, cu largul concurs al așa zisului stat român. În calitate de jurnalist, voi ieși în fiecare seară pe străzile din Iași pentru a face poze și filmări după ora 22:00 pentru a confirma acest aspect sesizat de către corespondentul nostru de la Glasul.info. Chiar am ajuns noi românii bătaia de joc a acestei guvernări imbecile și trădătoare, am ajuns victima unui standard dublu doar pentru “vina” de a ne fi născut români?
PS: Oricine dorește să facă voluntariat jurnalistic pentru astfel de acțiuni ne poate contacta la adresa de email:
Fandel Mihai
Donează pentru Glasul.info!
În conturile de la Banca Transilvania: RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.
C.E.O. la glasul.info, Redactor șef la <a href="https://www.facebook.com/Glasul.info">Glasul.info</a>Director General la <a href="https://www.facebook.com/magazin.critic/">MAGAZIN CRITIC</a>Președinte la <a href="https://www.facebook.com/ujir2019/">Uniunea Jurnaliștilor Independenți din România</a>Consultant Media la <a href="//www.facebook.com/Comunitatea-Identitar%C4%83-Ia%C8%99i-2058078744483129/">Comunitatea Identitară Iași</a>Contact: fandelmihai@glasul.info
“Nimic pentru români, totul pentru străini! Aceasta este gândirea după care se ghidează reprezentanţii coaliţiei de guvernământ. Suntem interesaţi să aflăm, interesele cui le apăraţi? Cu siguranţă, nu ale României!“, așa își începe declarația de presă deputatul Oana-Gianina Bulai. “Pe scurt: 61 de deputaţi şi senatori ai Puterii au decis să […]