Afacerile imobiliare ale băiatului primarului Niță din Miroslava „umbresc” ilegal apartamentele unor locatari ghinioniști

Afacerile imobiliare ale băiatului primarului Niță din Miroslava „umbresc” ilegal apartamentele unor locatari ghinioniști

Despre beizadeaua primarului Niță din Miroslava și despre implicările sale în tot soiul de afaceri imobiliare neortodoxe s-au scris râuri întregi de cerneală în presa locală din Iași. Cu toate acestea, apar mereu și mereu noi și noi victime ale activităților desfășurate de odrasla familiei Niță din Miroslava.

Atât fiul primarului din Miroslava, NIȚĂ BOGDAN VASILE, cât și Primăria Comunei Miroslava au calitatea de pârâți în cadrul unui dosar civil având ca obiect o acțiune în răspundere delictuală. De patru ani de zile, un dosar este tergiversat la Judecătoria Iași, având parte de amânări cu nemiluita.

C. P., în calitate de reclamant, acuză faptul că pârâții NITA BOGDAN VASILE, COMUNA MIROSLAVA, PRIMARIA MIROSLAVA, sunt răspunzători pentru încălcarea flagrantă a legii cu privire la construirea unui bloc de locuințe la o distanță mult mai apropiată decât distanța precizată de legislația aflată în vigoare în România legată de domeniul construcțiilor cu destinații de locuințe.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


Pe scurt, C. P. reclamă că prin construirea unui imobil de locuințe mult prea aproape de blocul în care aceasta deține un apartament, locuința reclamantului este lipsită de lumina solară, fapt care îi afectează locuința și propria sănătate, precum și a celorlalte persoane care mai locuiesc în acel apartament.

Din imaginile primite din partea reclamantului, într-adevăr se vede cât de apropiate sunt cele două construcții de imobile, se vede imposibilitatea intervenției pentru situații de urgență precum și încălcarea unor anumite norme din domeniul construcțiilor de imobile cu destinație pentru locuințe.

Prima întrebare care-ți vine în minte este cum de au primit dezvoltatorii imobiliari, față de care fiul primarului nu este deloc „străin” potrivit reclamantului, avizele necesare pentru a ridica acest bloc de locuințe.

A doua întrebare este de ce nu judecă „Justiția Independentă” din România cu celeritate acest caz? Cumva din cauză că este vorba de fiul primarului Niță de la Miroslava? De asta este tergiversat atât de mult un dosar în instanță??

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info