PROTEST 2 Octombrie: Să iasă panarama din nou în geacă roșie, să ceară demisia guvernului!

Noi n-am uitat, panaramă! Acum nu mai ceri demisia guvernului?

La 4 noiembrie 2015, Klaus Iohannis, susținut de serviciile trădătoare interne, cât și de altele externe, de mercenarii din presă și de ONG-urile și ploșnițăriile soroșiste, își urca pe cadavrele unor nefericiți, Guvernul Meu împreună cu toată șleahta de hoți și de penali care-i cântă și acum osanale, imnuri de slavă și îl sufocă în mod constant cu pupincurisme de i s-a urcat rău Plăvanului la cap:

A fost nevoie să moară oameni pentru ca Guvernul să demisioneze. Românii iniţial au răbdat, apoi s-au indignat, iar în final s-au revoltat. Tragedia de la Colectiv a atins cel mai sensibil nerv al naţiunii. Zeci de mii români au protestat în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară pentru a cere lucruri de bun-simţ: demisiile celor vinovaţi, răspunsuri şi clarificări. Eu sunt dispus să îmi asum demersurile care, în final, vor duce la o altfel de politică în România, o politică pentru cetăţeni, previzibilă şi transparentă. Următorul guvern trebuie să vină urgent cu soluţii la problemele care i-au scos pe oameni în stradă şi să nu repete greşelile de până acum.”, scria pe facebook Klaus Ionannis pe 4 noiembrie 2015

Klaus Iohannis cerșea un nou guvern după Colectiv
Klaus Iohannis cerșea un nou guvern după Colectiv

La acel moment, deja în mintea Plănului i se contura noul guvern și toate blestemățiile pe care acesta avea să le comită împotriva poporului român. Acum, la șase ani de la acel moment, nu doar că avem parte de o guvernare dezastruoasă și arde spital după spital, românii arzând de vii ca șobolanii tocmai în locurile unde își puneau ultima speranță pentru viață, dar viața în sine pentru români a devenit un calvar cu „Guvernul Meu” la cârma țrăii.

Hai spune lepră, acum mai cobori cu geaca roșie să strigi în stradă că vrei demisia Guvernului? Că și acum au murit oameni, criminalilor!

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


libris.ro

Asta cred milioane de români despre PREȘUL din fruntea țării, Foto: montaj foto anonim, circulă pe net

Asta cred milioane de români despre PREȘUL din fruntea țării, Foto: montaj foto anonim, circulă pe net
Asta cred milioane de români despre PREȘUL din fruntea țării, Foto: montaj foto anonim, circulă pe net

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 12 books


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Next Post

Alt specialist în ale “plandemiei”! Primarul Careiului, evazionistul Kovacs, îi face iresponsabili pe antivacciniști

mar oct. 5 , 2021
   Primarul Careiului, evazionistul Eugen Kovacs, îi face iresponsabili pe antivacciniști, pe cei care nu doresc  vaccinarea și își permite să emită opinii pe teme medicale deși este doar inginer prelucrare lemn. Ca inginer și acționar la societăți de prelucrare mic mobilier a dat faliment la toate cele 4 unități […]

Poate vă place și:

libris.ro