Diana Iovanovici-Șoșoacă despre legea 55/2020: “Ne-a întors în perioada nazismului!”
Luni, 13 decembrie 2021, senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă a avut o intervenție telefonică în Senatul României legată de un proiect legislativ de abrogare a legii 55/2020, o lege care a produs nenumărate abuzuri și încălcări ale Constituției României.
“În timp ce soțul doamnei Senator era pe cale de a fi reținut la Parchet, doamna Senator a avut puterea să sune din stradă, din fața Parchetului unde își aștepta soțul, la Senat, pentru a-și îndeplini obligațiile de serviciu intervenind și ținând un discurs cu privire la abuzuruile la care sunt supuși oamenii prin legea 55/2020.”
“Este inadmisibil să existe un raport de respingere când este vorba despre legea care a dat naștere la cele mai abuzive și restrictive măsuri, astfel cum a menționat și avocatul poporului în raportul pe 2020. Există legislație pe care România o are de 30 de ani cu privire la aplicarea măsurilor în timpuri de pandemii, astfel că este inadmisibil ca legea 55 în care acum din cauza acesteia avem inclusiv oameni arestați pentru o contravenție, nepurtatul măștii, pentru faptul că pe stare de alertă avem situații mai dure decât în starea de urgență, iar instanțele anulează pe rând toate hotărârile de stare de alertă și anulează toate măsurile pe care dumneavoastră le-ați dispus.
Legea 55/2020 este una dintre cele mai abuzive legi pe care le are România, care ne-a întors în perioada nazismului. Este rușinos pentru Parlamentul României că a votat această lege și este și mai rușinos și vă face complici la crimele din starea de alertă și starea de urgență, având în vedere că aveți un raport de respingere la această lege. Rușine tuturor parlamentarilor români care pot să susțină o asemenea lege nazistă!”, a transmis telefonic senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri