OPRIȚI URGENT VACCINAREA COPIILOR!

  • Federația PRO VITA – Apel către Ministerul Sănătății, cadrele medicale, părinți, educatori și către întreaga societate civilă

În contextul demarării, pe data de 26 ianuarie, a vaccinării copiilor de 5 – 11 ani, Federația Organizațiilor Ortodoxe Pro Vita atenționează Ministerul Sănătății, cadrele medicale implicate în procesul vaccinării, părinții români, educatorii, precum și întreaga societate civilă, asupra riscurilor la care sunt supuși cei mici, prin administrarea, fără justificare, fără discernământ și fără simț de răspundere, a unor tratamente experimentale care pot cauza numeroase îmbolnăviri și decese.

După eșecul demonstrat al campaniilor de vaccinare destinate adulților și adolescenților, soldate cu mii de decese și efecte adverse grave [1], pe de o parte, dar și cu infectări în masă a vaccinaților [2], pe de alta, iată că a venit și rândul copiilor din România să facă parte din acest experiment global, fără precedent în istoria omenirii.

Militând, prin însuși statutul său, pentru protejarea vieții pruncilor născuți și nenăscuți, Federația Pro Vita atrage atenția factorilor decizionali că vaccinarea copiilor reprezintă un act iresponsabil și revoltător, care sfidează apelurile repetate ale comunității științifice internaționale cu privire la riscurile inoculării unor produse medicale pentru ale căror efecte adverse nu își asumă nimeni răspunderea.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


„Vaccin pentru copii? Este o crimă!”

Având în vedere că statul român a achiziționat 114.000 de doze pediatrice din vaccinul Comirnaty, avertizăm părinții care intenționează să-și vaccineze copiii asupra următoarelor aspecte:

1. Recent, însuși inventatorul tehnologiei ARNm, Robert Malone, a arătat [3] că unor copii sănătoși NU ar trebui să li se administreze vaccinuri Covid-19, deoarece „o genă virală va fi injectată în celulele copiilor tăi. Această genă forțează corpul copilului să producă proteine toxice spike. Aceste proteine cauzează adesea leziuni permanente în organele copiilor”. De asemenea, cercetătorul subliniază faptul că „acest vaccin poate produce schimbări fundamentale ale sistemului lor imunitar. Cel mai alarmant lucru în această privință este că, o dată produse, aceste stricăciuni sunt ireparabile”. Nu în ultimul rând, părinții sunt avertizați asupra faptului că această nouă tehnologie nu a fost testată în mod adecvat, fiind nevoie de cel puțin 5 ani de testare/cercetare înainte de a-i putea înțelege cu adevărat riscurile. „Daunele și riscurile cauzate de noile medicamente se vor evidenția peste mulți ani”, mai spune dr. Malone.

2. Analiza risc/beneficiu nu justifică vaccinarea copiilor. Peste 16.000 de medici și oameni de știință din întreaga lume au semnat o Declarație[4] prin care au afirmat public că nu trebuie să li se administreze vaccinuri Covid unor copii sănătoși, deoarece:

  • riscurile infecției cu SARS-CoV-2 a copiilor sănătoși sub 18 ani sunt neglijabile;
  • siguranța pe termen lung a vaccinurilor COVID actuale destinate copiilor nu poate fi determinată;
  • există riscul unor reacții adverse severe în urma administrării vaccinului. La copiii vaccinați au apărut leziuni fizice permanente ale creierului, inimii, sistemului imunitar și reproductiv, asociate cu vaccinurile pe bază de proteine ​​​​spike SARS-CoV-2;
  • copiii sănătoși, nevaccinați sunt protejați prin obținerea imunității de turmă.

Precizăm că Federația Pro Vita este cosemnatară a acestei declarații internaționale, toate afirmațiile specialiștilor fiind susținute cu zeci de studii privind riscurile vaccinării copiilor [5].

3. Extinderea vaccinării la copii este nejustificată, deoarece statisticile arată că grupa de vârstă 0-19 ani nu reprezintă o categorie de risc. Potrivit statisticilor Centrelor pentru Controlul și Prevenția Bolilor (CDC),

„copiii prezintă un risc statistic zero pentru COVID-19, ceea ce face ca extinderea autorizației de urgență la copiii mai mici să fie inutilă din punct de vedere medical.” [6]

4. Împotriva injectării Covid a copiilor au luat cuvântul, recent, în Camera Deputaților din Luxemburg [7] somități ale lumii medicale, precum Christian Perronne (fost consilier al mai multor guverne franceze timp de 15 ani în domeniul gestionării crizelor sanitare și epidemiilor, fost președinte al Comitetului Tehnic al Vaccinării în Franța și fost vicepreședinte al OMS timp de zece ani pentru zona Europa), Alexandra Henrion-Caude (cercetătoare specializată în ARN), Benoit Ochs sau dr. Luc Montagnier (renumitul laureat al premiului Nobel pentru medicină).

Prof. Christian Perronne a vorbit despre riscurile vaccinării copiilor cu produse „care nu sunt vaccinuri”, în condițiile în care „există copii care mor din cauza vaccinului” [8], în timp ce „sunt zero morți de Covid la copii”, iar dr. Luc Montagnier a subliniat faptul că vaccinurile ucid: „Chiar dacă nu pe toată lumea – din fericire – ele ucid persoane vârstnice, și acum chiar și persoane mai tinere, sportivi, chiar copii. Deci, din punct de vedere al eticii medicale, sunt absolut împotrivă. Aceste vaccinuri sunt niște otrăvuri, nu sunt vaccinuri adevărate. ARN-m permite „traducerea” mesajului său în tot corpul, fără control. Nimeni nu poate spune, pentru fiecare dintre noi, unde se vor duce aceste mesaje. Aceasta este o necunoscută teribilă.”

Prezent, în cursul lunii ianuarie, la un protest la Milano, dr. Luc Montagnier a declarat:

„Aceste vaccinuri nu protejează deloc și acest lucru este ceea ce iese la iveală încet-încet. Proteina folosită în vaccinuri este toxică. Trebuie să risipim ceața care a existat până acum din cauza informațiilor științifice incorecte. Vaccin pentru copii? Este o crimă! [9]”

5. Și specialiștii români au luat atitudine față de vaccinarea copiilor. Amintim aici semnalul de alarmă tras de Damian Baciu, medic pediatru de 44 de ani, cu o activitate de 10 ani în 3 spitale universitare din Franța, medic de copii cu o supraspecializare în vaccinologie, cu diplomă inter-universitară la Facultatea René Descartes, Paris V, reîntors în țară din 2005 și stabilit la Brașov:

„Dragi părinți, refuzați cu orice preț injectarea copiilor! Sunteți ultimul lor zid de apărare în fața acestei insistențe înverșunate de a injecta un produs care le poate afecta grav sănătatea, care le poate pune în primejdie viața! Sunteți mințiți cu nerușinare că este un vaccin. Nu, nu este un vaccin, este o otravă în curs de experimentare pe copiii voștri cel puțin doi ani de-aci încolo. Copiii nu sunt afectați de boală și nu trebuie otrăviți. Sigur vă doriți copii sănătoși. Sigur vă doriți nepoți sănătoși. Refuzați categoric injectarea lor! [10]”

6. Există un risc crescut de apariție a miocarditei sau pericarditei după administrarea unui vaccin ARNm COVID-19 la copiii cu vârste cuprinse între 5 – 11 ani. În ciuda asigurărilor primite din partea oficialităților, potrivit cărora „riscul de miocardită de care se teme toată lumea la copii este foarte, foarte mic” [11], există temeri potrivit cărora sistemul cardio-vascular poate fi afectat și la această vârstă.

Astfel, un studiu amplu din Israel relevă că serul Pfizer împotriva COVID-19, pe bază de ARNm, este asociat cu un risc de trei ori mai mare de miocardită, ducând la această afecțiune la o rată de unul până la cinci evenimente la 100.000 de persoane. De altfel, din cauza riscului de miocardită, Comitetul Comun pentru Vaccinare și Imunizare (JCVI) din Marea Britanie a recomandat să nu se facă injecții COVID-19 la copiii sănătoși cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani [12].

În SUA, chiar CDC (Centrul pentru Controlul și Prevenția Bolilor) recunoaște că, până pe data de 13 ianuarie 2022, au fost raportate peste 2.000 de cazuri de miocardite și pericardite către Sistemul de raportare a evenimentelor adverse la vaccinuri (VAERS) [13], cele mai multe cazuri fiind înregistrate în rândul tinerilor și adolescenților.

Nu în ultimul rând, este știut fiind faptul că nici măcar un procent de 1% din efectele secundare provocate de vaccinuri nu sunt raportate, după cum arată unul dintre cei mai reputați medici imunologi din România, vicepreședintele Academiei de Științe Medicale și coordonatorul Centrului OncoGen, prof. univ. dr. Virgil Păunescu [14].

7. Se înregistrează tot mai multe decese în rândul copiilor vaccinați anticovid. Prezentăm aici doar câteva cazuri cutremurătoare:

În luna decembrie, o mamă din Argentina a anunțat, îndurerată, că fiica sa de 3 ani a murit la scurt timp după ce a primit vaccinul COVID-19, scrie Covid World[15]. Miriam Suárez a declarat că fiica sa Ámbar a fost vaccinată pe data de 15 decembrie și a decedat o zi mai târziu din cauza unui stop cardiac subit.

Fetița de 3 ani primise vaccinul pentru că altfel nu ar fi putut merge la grădiniță, conform legilor locale.

Un băiat de șase ani din Lisabona, Portugalia, a murit la doar câteva zile după ce i s-a administrat prima doză de vaccin COVID-19 de la Pfizer, informeză CNN Portugalia, potrivit The Covid World. Circumstanțele indică o relație de cauzalitate cu vaccinarea[16].

Dan Hartman, un canadian din Toronto, a declarat, pe data de 18 ianuarie, în fața Consiliului Municipal că el crede că injecția Pfizer l-a ucis pe fiul său de 17 ani, Sean, arată LifeSiteNews[17]. Hartman a relatat că fiul său a avut o reacție negativă severă după prima doză și, o lună și ceva mai târziu, a murit.

Vanessa, o fetiță de 13 ani din Araranguá, un oraș aflat în sudul statului Santa Caterina din Brazilia, a decedat, pe data de 10 ianuarie, în urma unui Accident Vascular Cerebral Ischemic, după injectarea cu Pfizer, conform presei locale[18].

Și exemplele pot continua.

În fața acestor evidențe, vă întrebăm, domnilor guvernanți, cum veți privi în ochi părinții ai căror copii ar putea fi vătămați sau chiar uciși de vaccinurile anticovid? (…) – integral pe culturavietii.ro.

Federația Organizațiilor Ortodoxe Pro Vita din România
Consiliul Director


NOTE:

[1] https://www.activenews.ro/stiri/VAERS-raporteaza-aproape-16.000-de-decese-care-au-survenit-in-urma-vaccinarii-anticovid-peste-750-de-mii-de-efecte-adverse-si-peste-100-de-mii-de-vatamari-grave-170014
[2] https://www.activenews.ro/opinii/Lucian-Sarbu-ROMANIA-01-2022-Dezastru-pentru-vaccinuri-eficacitatea-vaccinurilor-a-intrat-IN-TERITORIU-NEGATIV-CALCULELE-AICI-172202
[3] https://www.activenews.ro/terapie-si-preventie-covid/VACCINAREA-COPIILOR-contestata-puternic-de-Dr.-Robert-Malone-ca-om-de-stiinta-bunic-si-tata-PARINTI-ESTE-UN-ACT-IREVERSIBIL-SI-IREPARABIL-REZISTATI-SI-LUPTATI-PENTRU-A-VA-PROTEJA-COPIII-Cititi-si-dati-mai-departe-171428
[4] https://doctorsandscientistsdeclaration.org
[5] https://doctorsandscientistsdeclaration.org/home/supporting-evidence/#children
[6] https://www.lifesitenews.com/news/frontline-doctors-experimental-vaccines-not-safer-than-covid-19
[7] https://www.activenews.ro/covid/Afirmatii-SOCANTE-in-Parlamentul-din-Luxemburg.-Prof.-Christian-Pierronne-Acestea-nu-sunt-vaccinuri-sunt-o-batjocura-la-adresa-Stiintei-si-a-Dreptului.-Oricine-le-aproba-poate-fi-urmarit-penal.-Luc-Montagnier-Sunt-otravuri-Ucid-Totul-e-despre-CONTROL-172143
[8] https://www.activenews.ro/stiri/Mai-multi-copii-mor-dupa-vaccin-decat-de-Covid.-CURA-CARE-DISTRUGE-172062
[9] https://www.activenews.ro/stiri/Laureatul-Nobel-dr.-Luc-Montagnier-Cei-nevaccinati-ii-vor-salva-pe-cei-vaccinati.-Vaccinarea-copiilor-este-o-crima-172112
[10] https://www.activenews.ro/stiri/Dr.-Damian-Baciu-avertizeaza-Refuzati-cu-orice-pret-injectarea-copiilor-Nu-nu-este-un-vaccin-este-o-otrava-in-curs-de-experimentare-pe-copiii-vostri.-VIDEO-172152
[11] https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sanatate/vaccinarea-la-copiii-de-5-11-ani-doar-4-la-un-milion-risca-sa-faca-miocardita-dupa-vaccin-fata-de-1-la-1-600-daca-face-covid-1803481
[12] https://www.activenews.ro/stiri/Studiu-Vaccinul-Pfizer-este-asociat-cu-un-risc-de-trei-ori-mai-mare-de-miocardita-169473
[13] https://www.cdc.gov/coronavirus/2019-ncov/vaccines/safety/adverse-events.html
[14] https://www.activenews.ro/stiri/INPOLITICS-Prof.-dr.-Virgil-Paunescu-ACUZA-99-dintre-efectele-secundare-ale-vaccinului-nu-sunt-raportate.-Traim-o-dictatura-medico-economica-impusa-de-Big-Pharma-cu-un-grup-de-cantareti-care-cinta-noua-Internationala-cea-a-vaccinarii.-REVISTA-PRESEI-172099
[15] https://thecovidworld.com/ambar-suarez-3-year-old-girl-dies-1-day-after-receiving-covid-19-vaccine-investigation-launched/
[16] https://www.activenews.ro/stiri/Un-baiat-de-6-ani-din-Portugalia-A-MURIT-in-urma-unui-stop-cardiac-suferit-dupa-prima-doza-de-vaccin-COVID-de-la-Pfizer-172230
[17] https://www.lifesitenews.com/news/all-he-wanted-to-do-was-play-hockey-grieving-dad-says-pfizer-shot-killed-his-17-year-old-son/
[18] https://ocp.news/geral/saude-de-sc-investiga-morte-de-menina-de-13-anos-apos-tomar-vacina-contra-a-covid-19 (…)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Constantinescu-Motru Ioan

Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist