Printre ostașii care au participat la luptele de eliberare a orașului Carei se afla și careianul Francisc Tegzes, sublocotenent în Armata Română
Astăzi se împlinesc 100 de ani de la nașterea slt.Francisc Tegzeș, careianul care a participat la luptele de eliberare a orașului Carei de sub ocupația hortystă.
Luptele duse în luna octombrie pentru zdrobirea ocupantului hortyst au fost deosebit de crâncene. La data de 25 octombrie 1944, la ora 9 dimineața, sergentul Ioan Ciurea, comandant de pluton în Regimentul 36 infanterie din Armata Română eliberatoare a afirmat despre tricolorul românesc ridicat în locul unui monument hortyst… ,,Să fluture mândru-n soare că-i al nostru,, !
Printre ostașii care au participat la luptele de eliberare se afla și careianul Francisc Tegzes, sublocotenent în Armata Română. Despre cele petrecute în acele zile fierbinți dar și despre cel care a fost Francisc Tegzeș ne povestește fiica lui, prof. Viorica Boldur.
,,Tatăl meu,Francisc Tegzes, născut în Carei la data de 1 februarie 1922, a absolvit Liceul Vasile Lucaciu în refugiu la Beiuș, promoția 1940/41. Printre colegii săi de clasă se număra profesorul de limba franceză Jeney Alexandru (pe atunci purta numele Vetzak pe care l-a schimbat după război cu numele de domnisoară al mamei sale, născuta Jeney), doctorul Stefan Căprariu din Crasna(tatăl doamnei doctor Carmen Căprariu), doctorul Joseph Solomayer din Cleveland, Ohio.
Acesta din urmă a făcut parte din echipa de medici ai Casei Albe ca specialist în boli profesionale si a fost invitat la Casa Albă cu ocazia fiecăreia dintre vizitele la nivel înalt pe care conducătorii din ultimii 50 de ani ai României le-au făcut la Washington. Il puteti găsi în fotografii de arhivă alături de Nixon si Ceaușescu sau George Bush.
Urmăriți Glasul.info și pe Google NewsRevenind la tatăl meu, după absolvirea liceului s-a înscris la Facultatea de Medicină (pe atunci refugiată la Sibiu) pe care a fost nevoit să o abandoneze după un an din motive financiare. Apoi a absolvit Scoala de Ofițeri de la Galați după care a participat ca sublocotenent (în linia I) la războiul purtat de România mai întâi pe frontul de est apoi pe cel de vest si a fost singurul cetățean născut și crescut în Carei care a trecut prin oraș cu trupele române eliberatoare.
Când a intrat în casa părintească, fiind în uniformă, mama lui nu l-a recunoscut și l-a respins, speriată când s-a repezit la ea să o îmbrățișeze.
In timpul noptii nu a putut să doarmă în patul lui, fiind obișnuit să doarmă în tranșee așa că a ieșit din casă și s-a culcat pe marginea șanțului.
A doua zi au plecat în marș forțat spre graniță în directia Satu Mare-Miskolc și ne-a spus odată, evocând situații de genul acesta, că a avut camarazi care nu au mai rezistat fizic si au căzut morți la sfârșitul marșului fără să fi fost răniti de vreo armă…
După război a revenit în orașul natal, Carei, unde a lucrat o perioadă la Fabrica de Lapte, la Poștă si în cooperatie ca funcționar iar din 1958 a fost contabil-sef la Fabrica de Cânepă din Berveni.
Tatăl meu a decedat în 1974 în urma unui infarct survenit ca urmare a stresului si eforturilor făcute în câmpul muncii.
In pofida devotamentului său si a aprecierii superiorilor din Centrala de la București, șefii locali au făcut tot posibilul să îl înlăture din functie si-invocând algoritmul care exista încă de pe atunci- au hotărât că trebuie să plece fiindcă acel post nu putea fi detinut de un român conform deciziei unui tovarăș de la Satu Mare, pe numele său Nagy Ferdinand.
Se întâmpla în 1971. Adevărul este că maghiarii nu i-au iertat niciodată faptul că a fost sublocotenent în Armata Română. I-au găsit mereu nod în papură si a trebuit să ne multumim si să fim bucuroși pentru faptul că nu l-au trimis la canal.
I s-a reproșat inclusiv faptul că avea obiceiul mic-burghez de a purta pălărie. Nu intru în mai multe amănunte fiindcă ar ieși un roman-fluviu dacă aș relata toată viața zbuciumată a părintilor mei din acele vremuri în care era o fericire să nu te suspecteze Securitatea de ceva, să nu te declare chiabur sau legionar sau, Doamne ferește!-mic-burghez…Fapt e că în 1948 fusese si el ținut 3 luni închis fără vreo acuzatie și fără proces, doar pentru a fi confruntat cu un fost legionar si cum acela a spus că nu îl cunoaște i-au dat drumul după ce mucegăiseră hainele pe el,, încheie prof. Viorica Boldur.
Mulțumim doamnei profesoare Viorica Boldur pentru materialul pus la dispoziție, pentru încurajările și susținerea domniei sale!
Veșnica pomenire slt. careian Francisc Tegzeș!
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Istoria ilustrata a Transilvaniei
By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop
Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures
By: Silvestru Moldovan
Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria
By: Silvestru Moldovan
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat
By: Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate
By: Dimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale
By: Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor
By: Gică Manole
