După ce a pierdut mai multe lupte și bătălii cu armata imperială austriacă susţinută și de miliţiile româneşti (n.r. alcătuită preponderent din țărani neinstruiți pentru luptă, înarmați în grabă cu lănci, coase, topoare și alte arme în albe, în special ce aveau prin gospodării), generalul Jozef Bem (n.r. Józef Zachariasz Bem, de origine poloneză) a evitat confruntările directe cu imperialii până la podul de la Simeria.
Pe 4 februarie 1849, trupele maghiare suferiseră o înfrângere usturătoare la Ocna Sibiului, în faţa trupelor austriece, susţinute de miliţiile româneşti și de trupele ţariste ruseşti.
“O luptă de mică amploare a avut loc la Orăştie pe 7 februarie (n.r. 1849), unde pe generalul Bem il nimeri un glonţ de puşcă in mâna dreaptă şi-i rupse degetul mijlociu. Generalul Bem a fost nevoit să se ducă la Deva pentru tratarea braţului drept”.
Referindu-se la importanța strategică a podului de la Simeria, generalul Bem a spus în timpul luptei următoarele cuvinte:
“ori recuceresc podul, ori mor. … Dacă pierdem podul, pierdem Ardealul”
generalul Jozef Bem
Podul de la Simeria de peste râul Strei era un pod de lemn, lung de circa 35 de metri, însă în ciuda înfățișării sale modeste era considerat un pod de o importanță strategică deosebită, deoarece cine deținea controlul asupra podului deținea și controlul asupra deplasării trupelor dintre Transilvania înspre Ungaria și viceversa.
Deși în cadrul acestei bătălii ungurii au pierdut din disperarea lor de a putea controla podul cam la fel de mulți oameni precum și în tabăra cealaltă, undeva între 600 şi 700 oameni, morţi şi răniţi în rândul ungurilor, comparativ deci cu 210 morţi și 381 răniţi în rândul austriecilor, ungurii au considerat Bătălia de la Simeria ca fiind una dintre marile lor victorii strategice în cadrul războiului din 1849.
Urmăriți Glasul.info și pe Google News
Ajutați de trupele rusești și de miliţiile româneşti, austriecii reușesc să revină decisiv împotriva rebelilor maghiari, generalul Bem fiind înfrânt pe 31 iulie 1849 în bătălia de la Albești, lângă Sighișoara, iar mai apoi pe 9 august 1849, la bătălia de la sud de Timișoara. În vreme ce comandanții trupelor revoluționare au fost judecați și executați pentru înaltă trădare (n.r. vezi “Cei 13 de la Arad”), Józef Bem a fugit în Imperiul Otoman, unde s-a convertit la islam și a devenit înalt funcționar sub numele de Amurat Pașa.
Așa s-a încheiat pofta Ungariei nu doar de a deveni indepedentă, ci și de a pune mâna simultan pe Transilvania. Din păcate în cadrul acestei așa zise revoluții sau “luptă pentru independență”, 40.000 de români și-au găsit moartea în focul revoluției maghiare, iar peste 300 de localități românești au fost rase de pe fața pământului…
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Istoria ilustrata a Transilvaniei
By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop
Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures
By: Silvestru Moldovan
Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria
By: Silvestru Moldovan
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat
By: Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate
By: Dimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale
By: Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor
By: Gică Manole
