Reprezentanții comunității românești din Ucraina au înaintat o petiție autorităților locale din Cernăuți prin care își exprimă îngrijorarea cu privire la soarta Capelei Mitropoliților Bucovinei din cimitirul vechi al orașului – un important monument istoric unde au fost reînhumați mai mulți ierarhi de seamă ai ținutului: episcopul DOSITEI HERESCU, mitropoliții TEOFIL BENDELLA, TEOCTIST BLAJEVICI, SILVESTRU MORARIU ANDRIEVICI, ARCADII CIUPERCOVICI, VLADIMIR DE REPTA, IPOLIT VOROBCHIEVICI, NECTARIE COTLARCIUC, potrivit Agenției de știri BucPress din Cernăuți.
„Să ne amintim de apostolica viață duhovnicească a preotului Iraclie Porumbescu, de arhimandritul Arcadie Ciupercovici, egumenul Sfintei Mănăstiri Putna care, în pofida opunerii autorităților, a susținut Marea Serbare a românității de la 1871, de mitropolitul Silvestru Andrievici Morariu… Cred că în sufletul lui Mihai Ivasiuc își găsise sălaș câte o fărâmă din temeritatea acestor înaintași. Binevenită ar fi acum pentru preoții români și enoriașii din parohiile lor Societatea Creștin-Ortodoxă Mitropolitul Silvestru Morariu, fondată de părintele Mihai Ivasiuc, societate, care-i unea pe creștini la fapte caritabile, dar și la lupta dreaptă pentru limba maternă, simbolurile naționale.” (Maria Toacă)
Petiția vine ca urmare a deciziei Consiliului orășenesc Cernăuți de a transfera locașul de cult către Întreprinderea comunală municipală „Rezervația istorică și culturală a cimitirului de pe str. Zelena”. Acest lucru a stârnit îngrijorarea comunității românești.
Din textul petiției:
„Asociațiile românești, în calitate de reprezentanți ai comunității românești din Ucraina și ai enoriașilor își exprimă îngrijorarea cu privire la soarta Criptei Mitropoliților Bucovinei. Acest obiect a fost construit prin Fondul Mitropoliei Bucovinei în 1881 și a fost restaurat de către enoriași în 1990, obținându-se dreptul de a sluji în limba română.
Această criptă a fost restaurată, întreținută și îngrijită de către comunitate până în prezent. Trebuie menționat că, în anul 1990, clădirea se afla într-o stare de neglijență și necesita fonduri considerabile pentru restaurare și întreținere.
Până în ziua de azi, aici au avut loc în mod tradițional slujbe religioase. Amenajarea teritoriului pe care se află această clădire este susținută de enoriași, prin sprijin financiar din partea lor și cu ajutorul Consulatului român, a fost amenajată o alee cu o lungime de peste 100 de metri, unde a fost planificată montarea pavelelor pentru un trotuar.
Având în vedere cele de mai sus, în scopul menținerii destinației acestei clădiri, pentru satisfacerea tradițiilor național-religioase ale comunității românești și a valorilor culturale pe care le-au promovat de-a lungul anilor, încă de la începutul existenței acestei structuri, în calitate de reprezentanți și în interesul comunității românești din Ucraina,
VĂ RUGĂM să luați toate măsurile necesare pentru a asigura conservarea aspectului istoric al clădirii, cu inscripții corespunzătoare pe aceasta și destinația sa, oferind posibilitatea de a continua evenimentele tradiționale religioase și culturale, care sunt valoroase și importante pentru comunitatea românească din Ucraina, care face, de asemenea, parte din cultura și religia popoarelor statului democratic Ucraina”.
Anularea clauzei privind încredințarea Criptei Mitropoliților Bucovinei, aflate în sectorul 17 al cimitirului ortodox de pe str. Zelena, Catedralei „Sfântul Nicolae”, a fost anunțată într-o decizie luată de Consiliul orășenesc Cernăuți. Decizia respectivă a fost luată în timpul celei de-a 32-a ședințe a Consiliului, care a avut loc în data de 27 aprilie 2023, în conformitate cu hotărârea nr. 1179. Aceasta anulează clauza 3.5 din decizia Comitetului Executiv al Consiliului Local al deputaților poporului din Cernăuți din data de 24 aprilie 1990, nr. 141/6, care se referea la încredințarea criptei pentru întreținere.
Pentru a pune în aplicare această decizie a Consiliului orășenesc, Primăria orașului Cernăuți a emis dispoziția nr. 276 la data de 16 mai 2023, prin care a fost înființată o comisie specială. Această comisie va coordona preluarea Capela Mitropoliților Bucovinei de către „Rezervația istorică și culturală a cimitirului de pe strada Zelena”, care va deține responsabilitatea administrării acesteia conform noii decizii.
Predarea-preluarea Capelei Mitropoliților Bucovinei era programată să aibă loc în data de 26 mai 2023. Până acum aceasta aparținea Bisericii Sfântul Nicolae din or. Cernăuți.
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri