Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au descoperit, la controlul de frontieră, pe sensul de ieșire din România, două permise de conducere false. Cei doi ucraineni, aflați la volanul autoturismelor, sunt cercetați penal.
Ieri, 13 august a.c., la ora 16.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a ieși din țară un cetățean ucrainean, în vârstă de 54 de ani, conducând un autoturism marca Volkwagen, având aplicate plăcuțe de înmatriculare specifice Austriei. Colegii care au efectuat controlul documentelor i-au solicitat bărbatului și permisul de conducere. În urma verificărilor efectuate, au constatat că permisul prezentat la control, cu însemnele autorităților poloneze, nu este un document autentic, întrucât nu îndeplinește condițiile de formă și de fond ale unuia autentic.
Câteva ore mai târziu, polițiștii de frontieră din cadrul aceluiași punct de trecere au efectuat formalitățile pentru ieșirea din România, pentru un cetățean ucrainean, care s-a prezentat la volanul unui autoturism marca Toyota Land Cruiser, înmatriculat în Ucraina. Și în acest caz, permisul prezentat la control de către bărbatul de 39 de ani, aparent emis de autoritățile din Cehia, nu era un document autentic.
În ambele cazuri, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals și conducere a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere.
- 5 Iulie 1484 – începea Bătălia pentru cetatea Chilia. În vara anului 1484 otomanii au atacat cetatea-port Chilia în vederea extinderii ariei de dominație turcească în nordul Dunării de Jos - 5 iulie 2025
- 4 Iulie 1848 – Românii din Munții Apuseni încep să se înarmeze, sub conducerea lui Avram Iancu - 4 iulie 2025
- 3 Iulie 1910 – Român amendat de unguri pentru că pe harnașamentul calului erau prezente cele trei culori ale tricolorului românesc - 3 iulie 2025