Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au descoperit, la controlul de frontieră, pe sensul de ieșire din România, două permise de conducere false. Cei doi ucraineni, aflați la volanul autoturismelor, sunt cercetați penal.
Ieri, 13 august a.c., la ora 16.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a ieși din țară un cetățean ucrainean, în vârstă de 54 de ani, conducând un autoturism marca Volkwagen, având aplicate plăcuțe de înmatriculare specifice Austriei. Colegii care au efectuat controlul documentelor i-au solicitat bărbatului și permisul de conducere. În urma verificărilor efectuate, au constatat că permisul prezentat la control, cu însemnele autorităților poloneze, nu este un document autentic, întrucât nu îndeplinește condițiile de formă și de fond ale unuia autentic.
Câteva ore mai târziu, polițiștii de frontieră din cadrul aceluiași punct de trecere au efectuat formalitățile pentru ieșirea din România, pentru un cetățean ucrainean, care s-a prezentat la volanul unui autoturism marca Toyota Land Cruiser, înmatriculat în Ucraina. Și în acest caz, permisul prezentat la control de către bărbatul de 39 de ani, aparent emis de autoritățile din Cehia, nu era un document autentic.
În ambele cazuri, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals și conducere a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere.
- 20 Iunie 1942 – O pagină dramatică din istoria Transilvaniei: uciderea lui Lungu Ioan, un bătrân român de 70 de ani din satul Vânători, Cluj - 20 iunie 2025
- 19 Iunie 1821 – A avut loc Bătălia de la Drăgășani, între forțele otomane ale lui Derviş Paşa și Eteria greacă condusă de Alexandru Ipsilanti - 19 iunie 2025
- 19 Iunie 1824 – Răscoala de la Şepreuş din județul Arad, răscoala țăranilor români împotriva opresiunii maghiare - 19 iunie 2025