libris.ro

Pe 20 August avem o mulţime de sfinţi străromâni 

Pe 20 August avem o mulţime de sfinţi străromâni 

  Sunt sfinţii treizeci şi şapte de mucenici din Vizia Traciei, care au fost ucişi pentru credinţa lor în această zi, toţi fiind localnici din Tracia Romană a acelor timpuri. Se prea poate ca unii dintre ei să fi fost urmaşi ai Dacilor aşezaţi în aceste locuri fie în vremea Retragerii Aureliene, fie în timpul lui Traian sau între aceste două epoci. Această posibilitate nu este atât de mică pe cât ar putea să pară, atât datorită legăturilor, de pildă, între Tracii Bessi din Macedonia şi Tracia cu cei din Sciţia Mică şi Sciţia Mare (Moldova şi Ucraina de astăzi), cât şi a amestecului vechi şi neîncetat între Tracii nord-dunăreni şi cei sud-dunăreni, devenit şi mai puternic în epoca romană. Mai mult, ca o tainică legătură a celor de acelaşi neam, tot pe 20 August prăznuim şi pe Sfântul Mucenic Sever, care era născut în Asia Mică, în Pamfilia, având ca tată, după cum spun cronicile, pe Petronie trac. Printr-o minunată lucrare a lui Dumnezeu acest Sever, creştin de credinţă, vine în Patria tatălui său şi vede pe cei treizeci şi şapte de mucenici din Vizia Traciei supuşi caznelor de moarte şi răbdându-le cu multă bărbăţie. Ca urmare iese şi el la vedere, mărturisindu-şi în gura mare Credinţa Creştină şi devenind părtaş chinurilor, morţii şi cununii celorlalţi mucenici.

Prin aceasta s-a arătat lucrarea lui Dumnezeu ce a unit încă din acele timpuri străvechi Neamul Românesc…

de Mihai-Andrei Aldea

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist