Otomanii, încurajați de victoria facilă obținută în Bătălia de la Țuțora (17 septembrie – 7 octombrie 1620), au sperat apoi să cucerească și Ucraina, teritoriu aflat pe atunci în componența Poloniei. Astfel că o armată numeroasă, de aproximativ 130.000 – 150.000 de veterani turci, conduși de sultanul Osman al II-lea, a pornit de la Adrianopole către frontiera cu Polonia.
Hatmanul lituanian Jan Karol Chodkiewicz, comandantul Uniunii Polono-Lituaniene, a traversat Nistrul în luna septembrie a anului 1621 cu aproximativ 35.000 soldați și s-a așezat în Cetatea Hotinului, blocând drumul oștii otomane. Doar sosirea providențială a 40.000 de cazaci zaporojeni aflați sub comanda hatmanului Petro Konașevici a ajutat la obținerea victoriei antiotomane, pentru că la început se întrezărea doar un asediu lung și istovitor care a pus la grele încercări atât oastea otomană cât și pe cea polonă.
“În perioada septembrie – octombrie 1621, oastea moldovenească (formată din 5.000 răzeși) și armata Uniunii Polono-Lituaniene, aflată sub comanda hatmanilor Jan Karol Chodkiewicz (cu 35.000 soldați) și Petro Sahaidacinîi (cu 25.000 cazaci) și a lui Iațko Borodavka (cu 15.000 soldați) au ținut piept cu succes armatei otomane a sultanului Osman al II-lea (estimate la 100.000 ostași), în Bătălia de la Hotin.”
“Miron Costin descrie pe larg această bătălie infernă ce părea să nu mai aibă sfârșit, de la care citim:
,, … fiindu cetatea Hotinului din dzilele lui Gașpar-vodă pe sama leșilor… întrându Liubomirschi în țară, păn a să apropia oștile turcești, au prădatu țara, pănă în Iași, ieșindu și lăsându și Alexandru-vodă Ieșii cu fuga la Romanu. Și au arsu leșii și Ieșii, și din prada țărâi au strânsu hrană, care apoi au ținut pre leși toată vremea, cât au fostu la Hotinu… Nu știu ce vină or hi dat bieților târgoveți de Hotin, a o samă ce au fostu mai fruntea, de i-au înpensu din cetate de pe zid făr’de nici o milă leșii. … și sângele bieților oșteni mai multu să vărsa din îmbe părțile între dânșii în toate dzile și în tot ceasul. … Slăbise léșii de hrană, și de desimea mare de trupuri… că nu mai biruia a căra trupurile în Nistru. Deci să scornise boale între oșteni, și mai vârtos muriia caii…”. (Letopisețul Țării Moldovei, Chișinău).
După tratatul de pace de la Hotin, cetatea a revenit Moldovei, dar în fapt a rămas sub control turcesc. Marele cronicar descrie și starea jalnică de după război a cetății:
,,… Alexandru-vodă… viindu la Hotin împărăția, n-au aflat nemică grijit, nice poduri, nice conace, și țara aflându-să fugită și stricată de leși, s-au scârbitu pre Alexandru-vodă…”. (Letopisețul Țării Moldovei, Chișinău, p. 165).