13 mai 1879 – Au fost începute primele măsurători topografice pentru linia de cale ferata Buzău – Mărășești
Imediat după război, prim-ministrul Ion C. Brătianu a dispus construirea căii ferate de la Buzău la Mărășești, care urma să scurteze distanța dintre cele două orașe de la 207 la 90 km. În martie 1879 regele Carol I al României a promulgat o lege în acest sens.
Până la acel moment, construirea căilor ferate din România fusese concesionată către consorții internaționale, care foloseau ingineri străini și pe anumite tronsoane chiar și muncitori calificați străini. Construirea liniei descrise aici a fost prima din România, care s-a realizat cu ingineri români.
Calea ferată traversa terenuri plate; cu toate acestea, se intersecta cu opt râuri mari. Primele măsurători topografice au fost începute la 13 mai 1879, iar munca efectivă în noiembrie 1879. La 13 iunie 1881 au trecut primele trenuri de călători și la 1 septembrie 1881 primele trenuri de marfă. Calea ferată a fost inaugurată oficial la 18 octombrie 1881, la Focșani, în prezența Regelui Carol I, a Reginei Elisabeta și a lui Ion C. Brătianu și a fost exploatată de compania feroviară română de stat Căile Ferate Române.
Costurile au fost mult mai mici decât cele ale căilor ferate construite de companiile străine.Cu toate acestea, au fost făcute reduceri de calitate în lucrările de construcție; cele 77 poduri au fost executate din lemn.
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.
13 Mai 1903 – “În Şepreuş (comitatul Arad) erau alegeri pentru un nou primar. Solgăbirăul Csukai (n.r. Csukay Gyula) nu vrea să accepte de candidat pe Iosif Matia pe care–l cerea poporul, ci face primar pe Florea Dica (n.r. Lica ?) Pârvu, cel dat cu Ungurii. Poporul nemulţumit protestează. Jandarmii […]