La 15 mai 1873, la Heidelberg, în Germania, se stingea din viață domnitorul care a făcut unele dintre cele mai mari reforme în societatea românească, Alexandru Ioan Cuza. A fost deopotrivă iubit de popor și urât de oligarhia politică, mai ales de către liberali și de către marii latifundiari din Principalele Române, cu precădere de către cei cu origini fanariote.
Alexandru Ioan Cuza s-a stins în exil, înainte de vreme potrivit apropiaților săi, fiind foarte afectat de abdicarea forțată la care l-au supus cei din Monstruoasa Coaliție, o adunare de “boieri trădători”, de lideri de pe scena politică și economică românească, care nu au ezitat să apeleze la sprijin din afara țării pentru a-l detrona pe Cuza.
Din păcate se știu foarte puține despre faptul că Alexandru Ioan Cuza a participat și la mișcările naționale din Transilvania din 1848 și a fost prezent în mijlocul evenimentelor de mare amploare desfășurate de pașoptiștii din Ardeal. Cuza era parte a unui curent românesc care își dorea cu ardoare Unirea României cu Transilvania. Dacă nu ar fi fost sabotat de trădători, cine știe, poate România Mare s-ar fi realizat chiar înainte de 1 Decembrie 1918.
Dumnezeu să-l ierte. Odihnă veșnică unuia dintre cei mai eficienți domnitori pământeni în ceea ce privește reformele fundamentale în stat.
