Mărturisirea publică a unui preot ortodox

M-am născut dintr-o familie de țărani liberi, împroprietăriți cu minimul de subzistență, înainte de venirea regimului comunist, astfel încât deposedarea de ,,averi” nu a fost pentru neamul meu un șoc atât de mare după reformele din 1948. Cu toatea astea, ca și alte familii cu frica lui Dumnezeu din satul copilăriei mele, erau ajutate de familii de ,,chiaburi” să intre în rândul oamenilor de bază ai societății ,,multilateral dezvoltate”. Nașul meu de botez, pădurar în tinerețile lui, a fost nevoit să facă parte din categoria ,,criminalilor de război, doar pentru că i-a fost milă de partizanii anticomuniști și nu le-a divulgat securității politice locul unde se ascundeau în pădurile Mehedințiului, așa cum scrie în documente, publicate de  Ileana Mateescu și Marcel Mateescu. Pentru acest lucru a fost nevoit să stea în temnițele comuniste 5 ani cu executare și muncă silnică.

De asemenea, imediat după trecerea la Domnul a nașului de Botez al mamei mele, preot foarte apreciat înaine și după 1989, am aflat că și domnia sa a făcut parte din rândul partizanilor protejați, chiar și de trădătorii regimului de tristă amintire. A fost printre puținii din Mehedinți care nu au fost deconspirați până la moartea sa. Asta-i o dovadă că nu toți românii își pierd demnitatea, onoarea și credința până la moarte. Datorită acestui preot erou, a celui ce m-a pregătit în cele ale preoției și a familiei mele, oameni cu adevărat slujitori ai Domnului, sunt astăzi ceea ce sunt. Datorită dumnealor, și altor studii de specialitate, publicate în ultimii ani și care nu au fost evidențiate de guvernările de după 1989, am înțeles că schimbarea pe care au așteptat-o românii din 1948 și până astăzi, nu a venit încă și se pare că o așteptăm în zadar.

Ca și mine, probabil și domniile lor au înțeles prea târziu că dragostea de țară nu înseamnă să lupți cu armele militare, ci doar cu armele credinței, care nu sunt decât sacrificiul și jerfa în numele lui Dumnezeu și al aproapelui nostru. Nu datorită sacrificiilor militare am supraviețuit mii de ani imperialismului de orice tip sau marilor puteri, ci doar dragostei creștine care a topit până și mânia celui mai diabolic dictator până astăzi. Pentru iubirea acelor oameni, n-a distrus Dumnezeu această țară, exact cum spune în Vechiul Testament: ,,De se vor găsi în cetatea Sodomei cincizeci de drepţi, voi cruţa pentru ei toată cetatea şi tot locul acela” (Facerea 18, 26). Și da, la noi sunt în fiecare cetate cel puțin cincizeci de drepți, chiar dacă majoritatea sunt corupți, trădători, imorali etc., iar când vor ajunge mai puțini decât îngăduie Dumnezeu, vom pieri cum au pierit și alte civilizații istorice. Vă întrebați de ce am scris acest articol? Ca să mărturisesc public că am greșit față de țară, de aproapele și față de Dumnezeu… Și că am crezut, ca majoritatea românilor, că ,,sabia drepății” este soluția dreptății. Dar nu, dreptatea este mult prea mică ca să fie luată în seamă de creștini, deoarece, inclusiv Mântuitorul Hristos a ales să fie ,,Mielul Lui Dumnezeu Cel ce ridică păcatele lumii”. Prin urmare, cine sunt eu să lupt pentru dreptate, corectitudine, demnitate, competență, profesionalism, etc…? Astfel, cunoscând sacrificiul și iubirea jertfelnică în numele lui Dumnezeu, a multor oameni care viețuiesc alături de mine, mi-am dat seama că am greșit, motiv pentru care fac următoarea mărturisire:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net
  • Mă dezic de toate articolele și studiile mele critice la adresa oricărei ideologii umane, deoarece am ajuns și eu la concluzia că ideologia ucide suflete, cum lăsa să se înțeleagă Nicolae Steinhardt;
  • Cer iertare tuturor credincioșilor, cunoscuților și cititorilor pe care i-am smintit și manipulat cu articolele și analizele mele sociologice, istorice și politice;
  • Promit înaintea lui Dumnezeu că Îi voi dedica întreaga activitate până la sfârșitul vieții pământești și îmi voi ispăși greșelile doar după normele biblice și ale Sfinților Părinți.

Așa să-mi ajute Dumnezeu!

preot Ioan

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Redacția MAGAZIN CRITIC

Lasă un răspuns

Next Post

Eroii neamului nu au fost flancaţi de gărzi de corp!

joi ian. 9 , 2025
Este agitaţie mare pe scena politică din România ca urmare a anulării primului tur al alegerilor prezidenţiale. Deşi a trecut mai bine de o lună de la acel episod, se pare că spiritele candidaţilor şi al electoratului înfierbântat nu s-au calmat nici măcar de sfintele sărbători. Deşi ne batem cu […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News