După ce “blondul” ministru al sănătății din România, Victor Costache, a susținut că “din cauza plecării părinților în străinătate avem din ce în ce mai multe cazuri de autism la copii”, în societatea românească au apărut reacții care de care mai vehemente împotriva celor declarate de ministrul liberal.
“Ministrul Sănătăţii aberează, nu există nicio corelaţie între emigraţie şi autism. Îi cer să bugeteze urgent Programul Naţional pentru Autism“, susține clar și răspicat deputatul PRO România, Gabriela Podaşcă
Purtătorul de cuvânt al PRO România, Gabriela Podaşcă, condamnă declaraţiile ministrului Sănătăţii, potrivit cărora, din cauza „plecărilor persoanelor active în străinătate avem din ce în ce mai multe cazuri de autism“.
Aceasta atrage atenţia asupra faptului că ministrul ar trebui să evite să facă afirmaţii nefondate şi, în schimb, ar trebui să-şi facă treaba şi să bugeteze urgent Programul Naţional de Identificare Precoce a Tulburării de Spectru Autist şi Tulburări Asociate.
“Sunt de neacceptat culpabilizarea părintelui şi etichetarea copilului. Asta cu atât mai mult cu cât această atitudine vine din partea unui ministru al cărui guvern nu este în stare să asigure infrastructura necesară diagnosticului şi terapiei copiilor care suferă de tulburare de spectru autist (TSA). Majoritatea reţelei de sprijin este formată din organizaţii neguvernamentale create de părinţi care au fost nevoiţi să lupte singuri. Aceştia au creat comunităţi care oferă suport şi terapie copiilor cu TSA şi părinţilor acestora”, a declarat deputatul PRO Europa, Gabriela Podaşcă.
Parlamentarul aminteşte că 1% din populaţia lumii suferă de tulburare de spectru autist (TSA). În ciuda faptului că este cea mai studiată tulburare, tocmai din cauza incidenţei atât de mari, cauzele care duc la apariţia TSA sunt încă necunoscute.
“Am depus, încă din 2018, modificări la Legea 151/2010, prevederi lucrate împreună cu mediul asociativ. Am propus un plan de depistare precoce a TSA, prin obligativitatea aplicării screening-ului la copiii cu vârsta între 0-3 ani. Am cerut crearea unui Registru Unic de evidenţă centralizată a persoanelor cu TSA, astfel încât să eficientizăm tratamentele şi terapiile. De peste 2 ani de zile guvernarea are cu totul alte priorităţi. Există soluţii concrete pentru aceşti copii şi pentru familiile lor. Cerem PNL să voteze modificările legislative, iar ministrului de resort să-şi facă treaba pentru care a fost numit în funcţie şi să aloce buget pentru Programul Naţional de Identificare Precoce a Tulburării de Spectru Autist şi Tulburări Asociate”, a declarat purtătorul de cuvânt al PRO România, Gabriela Podaşcă.
- 17 Iunie 1910 – Primul zbor al lui Aurel Vlaicu pe Dealul Cotrocenilor - 17 iunie 2025
- 15 iunie 1863 – Mitroplitul român greco-catolic Alexandru Sterca Şuluţiu refuza 𝐨𝐟𝐞𝐫𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐦𝐚𝐠𝐡𝐢𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐯𝐞𝐧𝐞𝐚𝐮 𝐥𝐮𝐩𝐭𝐞𝐢 𝐧𝐚ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞 - 15 iunie 2025
- La 7 iunie 1941, NKVD al RSS Moldovenești a cerut 1315 vagoane pentru transportul deportaților din Basarabia si Nordul Bucovinei - 7 iunie 2025