Un grup de patrioți împarte Icoana Maicii Domnului Prodromiţa, românilor din comunitățile istorice

Înaintea sărbătorilor de iarnă, m-a sunat o prietenă din Basarabia stabilită la Iași, să mă anunțe cu multă bucurie în suflet că a primit în sfârșit și ea cetățenia română. Un alt subiect l-a constituit acțiunea unui grup de patrioți care împarte Icoana Maicii Domnului Prodromiţa, românilor din comunitățile istorice.

Icoanele sunt pictate la Mănăstirea Prodromu din muntele Athos, mănăstire românească, și împărțite comunităților istorice de români din jurul granițelor României. Cu toate acestea, donatorii vor să rămână anonimi, deși icoanele pe care le-au împărțit până acum românilor din țărilor vecine cu România, dar și românilor din diaspora, au costuri cuprinse între 600 de Euro pentru fiecare dintre icoanele de dimensiuni mijlocii și de 1500 de Euro pentru fiecere dintre cele de dimensiuni mari.

Prietena mea basarabeancă m-a anunțat că una dintre copiile icoanei Prodromiţa realizate la muntele Athos va ajunge și la Chișinău, la Mitropolia Basarabiei.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net
Icoanele sunt pictate la Mănăstirea Prodromu din muntele Athos, mănăstire românească

Sunt copii foarte bine realizate, până la cele mai mici detalii ale Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa (adică Înaintemergătoarea), o binecunoscută icoană făcătoare de minuni, o icoană care are strânsă legătură cu ducele târg al Ieșilor.

Bătrânul iconar Iordache Nicolau din Iași s-a apucat de lucru la această icoană în anul 1863 la mănăstirea Bucium din Iași. În mod inexplicabil, icoana a rămas multă vreme  nedesăvârșită căci,inexplicabil, Sfintele Fețe nu puteau fi zugrăvite. Chipul Fecioarei Maria nu a fost zugrăvit de o mâna pământească, ci de penelul unui înger, conform voinței lui Dumnezeu. Fiind interpretată ca o mare minune divină, icoana a început încă din acele timpuri să atragă valuri întregi de pelerini.

Cunoscută sub numele de Icoana Nefăcută de mână omenească Prodromița sau, mai simplu, Prodromița, este cea mai importantă icoană a comunității românești de la Muntele Athos din Grecia.

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

O GREȘEALĂ PERICULOASĂ

joi ian. 14 , 2021
Am auzit de multe ori în ultimul timp o expresie cu pretenție de ortodoxie în ea: “Vaccinul meu este Hristos!” Dragii mei, știu la ce vă referiți atunci când faceți cu orgoliu afirmația aceasta. Numai că este destul de incorectă, deoarece canalizează atenția creștinului exclusiv asupra puterii tămăduitoare de trupuri […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News