Partidele parlamentare din Iași petiționate la rând de către societatea civilă ieșeană

Marți, 02 martie 2021, în fața sediilor partidelor parlamentare din Iași era mare agitație. Un grup de aproximativ 20 de ieșeni a venit cu un top uriaș de petiții pe care le-au completat și înmânat rând pe rând pentru fiecare senator și deputat trimis de către Iași în Parlamentul României pentru a reprezenta interesele cetățenilor.

Primul sediu de partid vizitat a fost cel al PNL din Podu Roș, acolo unde mare le-a fost mirarea doamnelor care se ocupau cu primirea acestor petiții, fiind surprinse de numărul mare de petiționari veniți chiar în apropierea timpului pentru pauza de masă. Petițiile au fost adresate deputaților liberali ieșeni Muraru Iulian-Alexandru, Năcuţă Sorin, Kocsis-Cristea Alexandru și senatoarei Iulia Scântei.

În timp ce o parte dintre ieșeni completau de zor petițiile în fața sediului PNL Iași, alții făceau drumuri pentru a face copii după formularele folosite pentru petiții.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net
Avocata Iulia Medeleanu

Avocata Iulia Medeleanu descrie evenimentul pe pagina sa de socializare, explicând motivele și solicitările petiționarilor:

“Pana la protestul din București din 7 martie, noi, alegătorii ieșeni, am petitionat în nume propriu, azi, 2 martie 2021, la fiecare senator și deputat trimis de noi, din Iași, în Parlamentul României. Și vom merge în fiecare zi, pana sâmbătă, sa petitionam către aleșii noștri. Duminica ii așteptăm la Iași, noi, alegătorii, sa ne spună ce au făcut în concret. Ieșenii sunt deciși sa fie vigilenți, atenți și incisivi cu aleșii senatori și deputați din PNL, Usr, PSD, Aur, care au obligația sa lase găștile de partid și interesele proprii și sa înțeleagă obligația de a servi pe alegători. Le.am semnalat în petiție sa exprime clar opoziția noastră fata de legea vaccinării, fata de restricțiile aberante pe care le are în vedere executivul pentru închiderea tarii în următoarea perioada, restricțiile vizând sărbătorile de Paști. Va postez modelul de petiție și va indemn pe voi, cetățenii acestei tari sa faceți la fel, în județul și orașul vostru cu parlamentarii voștri. Pana sa plecați la București, căutați toți deputații și senatorii voștri și spuneți-le clar și răspicat ce sa facă ei pentru voi. Cereți-le sa fie cu voi și nu împotriva voastră. Sa nu ridice mana la vot împotriva voastră. Sa termine în acest moment cu trădarea voastră. Și spuneți.le ca ii așteptați duminica în teritoriu sa va dea explicații. Săriți pe ei. Nu le mai tolerați comportamentul criminal împotriva voastră. Ei sunt acolo în slujba voastră și doar asta au voie sa facă. Și spuneți.le ca dacă nu-i baga mințile în cap, va veți transforma din alegători în alergatorii lor în piață publica. Gata cu bătaia de joc și desfidera omului, pana aici v-a fost, băieți. Treceți la răspundere în fata oamenilor. Nu mai scăpați!”, a scris pe facebook avocata Iulia Medeleanu

Pasul a fost repetat și la sediul PSD de pe Bulevardul Ștefan cel Mare din Iași. Petițiile au fost adresate deputaților social-democrați Cîtea Vasile, Macovei Silviu Nicu,Ostaficiuc Marius-Eugen, Toma Vasilică și senatorului Maricel Popa.

Redăm integral modelul petiției depusă astăzi la partidele parlamentare din Iași de către societatea civilă ieșeană, o petiție concepută de către avocata Iulia Medeleanu:

DOMNULE ………………………………………………………

                                   …………………………………………………………………………

                  Subsemnatul (a)……………………………………………………………………………………..

Domiciliat in……………………………………………………………………………………………………………………………, in calitate de cetatean al municipiului Iasi, al carui reprezentant sunteti in Parlamentul Romaniei, Camera…………………………………., in cee ace priveste propunerile legislative ce urmeaza sa fie dezbatute in parlament, dar si din perspectiva guvernarii propuse de executiv, unde se afla coalitia ce reprezinta si partidul al carui reprezentant sunteti in parlament, privind :

  • Legea vaccinarii obligatorii ;
  • Obligativitatea purtarii mastii in aer liber, de catre copii la scoala;
  • Perspectiva masurilor pe care urmeaza sa le ia executivul privind restrictiile impuse populatiei privind dreptul la libera miscare, inchiderea restaurantelor, a interzicerii accesului la biserici cu privire la slujba de Inviere de anul acesta, inchiderea scolilor,

          VA SOLICIT SA  LUATI ACT DE OPOZITIA MEA EXPRESA SI SA EXPRIMATI PRIN VOT IMPOTRIVA ACESTOR MASURI SI LEGI,  care contravin Constitutiei Romaniei si incalca flagrant si fara nicio ratiune drepturile si libertatile fundamentale ale cetateanului.

          Nu mai sunt nicidecum credibile argumentele subtiri si fara support si fundament stiintific coerent ale unor asa-zis specialisti, privind pericolul SARS Covid ce ar justifica fie si formal luarea unor masuri disproportionate in raport cu o realitate ce contrazice flagrant . Daca privim chiar in contextual actual international, avem exemplul unor tari precum Cehia, Polonia, care au incetat de mult sa aplice asupra populatiei propriei tari asemenea masuri . Va solicitam sa incetati sa mai fiti impotriva noastra, a celor care v-am votat, v-am trimis sa ne reprezentati interesele la nivel national, si nu v-am votat sa fiti impotriva noastra si a copiilor nostri. Nu ne mai puteti minti si nu mai acceptam sub nicio forma asemenea practica, aveti datoria sa ascultati  pe cei ce v-au imputernicit sa fiti acolo pentru ei si nu pentru interese meschine si influente de putere. Sunteti in serviciul nostru, al celor multi, pe care ii dispretuiti acum , ii mintiti si ii furati cu nerusinare. Da, le furati viata lor si a copiilor, ii expuneti nepermis unor experimente medicale aberante, ati permis ca actul de educatie sa fie unul sub limita subculturii – nu exista scoala la calculator, este doar bataie de joc de un act educational, ce trebuie sa se desfasoare in conditii normale. Educatia, domnule, este viitorul acestei natii si nu ai voie sa impietezi asupra acestuia cu nimic.

               In ceea ce  priveste Legea lui Rafila – a vaccinarii obligatorii, iti solicitam sa te opui, cu toata forta votarii acesteia, experimandu-ti deschis si public – prin declaratie politica facuta in Parlament, aceasta opozitie. Si ia cu tine aceste petitie, facuta de mine si de ceilalti, sa arati ca iti pasa, astfel ai langa tine si in fata ta pe  noi, cei care asteptam de la tine nu mila, ci demnitate si verticalitate cu care sa ne sustii, acolo unde te-am trimis noi, caci fara noi, nu esti nimic. Uita, incepand de astazi toate interesele meschine ale tragatorilor de sfori si de tunuri din partidul tau si fii o singura data fidel noua, votantilor tai, la care ai venit plin de speranta si ne-ai promis ca esti cu noi. Astazi, de ce esti impotriva noastra? Si a copiilor nostri?! Te vom urmari cu multa speranta in Parlament cum vei lua cavantul si cum vei ridica mana impotriva acestei legi criminale. Si vom veni la tine si iti vom multumi, vom fi cu tine si te vom sprijini neconditionat. Pentru ca ai aratat ca iti pasa. Vom veni la tine si in cazul in care vei  vota impotriva noastra, si iti vom cere cont, te vom trage la raspundere, pentru ca ai obligatia sa raspunzi pentru tradare si pentru minciuna si pentru ca daca ai votat impotriva noastra, tu nu mai ai dreptul sa ne reprezinti acolo unde ne cheltui banii. Nu te amagi zadarnic ca iti mai merge, ca forta jandarmilor si a militiei te va proteja de proprii tai alegatori. Nu, tu ai datoria sa raspunzi in fata noastra, a celor care te-am trimis acolo sa ne reprezinti cu demnitate, cu cinste, facand ce trebuie ca noua sa ne fie bine. Acesti alegatori ai tai s-au trezit, au devenit mai vigilenti, sunt un pic mai atenti decat cei dinaintea lor, care i-au lasat pe alesii lor sa doarma bine, sa fure, sa imparta afaceri, sa cumpere sis a vanda influenta. Acesti alegatori ca mine, vin in parteneriat cinstit cu tine, sunt atenti cum le gestionezi vointa. Si nu iti mai permit tie sa faci altceva decat sa servesti interesul lor . Interesul lor trebuie servit, acesta este rolul tau, pentru asta ei te platesc cinstit.

             2. In cee ace priveste intentia executivului privind unele masuri cu caracter restrictiv pe care le are in vedere pentru perioada martie 2021, ITI CEREM CA SA ITI EXPRIMI CLAR OPOZITIA  FATA DE LUAREA ACESTOR MASURI in cadrul partidului  si a coalitiei de guvernare din care face parte partidul tau. Si iti cerem sa faci declaratie politica in Parlament in aceasta saptamana cu privire la aceasta opozitie.

              Iti spun deschis, raspicat si clar ca nu mai pot fi de accord cu aberatiile lui Raed Arafat, Strainu-Cercel, Rafila si altii. Nu sunt de acord ca scolile sa ramana inchise, nu sunt de acord ca restaurantele, barurile, cafenelele sa fie inchise sau restrictionate in orarul de functionare, nu sunt de acord ca eu sa fiu restricttionat in vreun fel in cee ace priveste libera mea circulatie, pe strada, intr-un anumit interval orar, intre orase, international. Nu sunt de acord sit e rog sa intervii ferm in cee ace priveste abuzul de putere savarsit de jandarmi si militieni in cee ace priveste legitimarea mea, amendarea mea nepermisa si nelegala, intimidarea mea. Solicit sa ai pozitie ferma si propuneri concrete vizand restrangerea activitatii si a angajarii massive a acestor forte repressive. Nu sunt bani pentru asa ceva. Banii trebuiesc bine folositi pentru copii, ei au nevoie. Noi avem nevoie de copii fericiti, educati, liberi, nu de militieni si jandarmi ce costa atat de mult. Eu nu mai sunt de acord sa finantez statul pentru apparat represiv, nu uita acest aspect, atunci cand ma reprezinti. Si vreau sa te opui vehement interdictiei vizate de guvern ca eu sa nu pot face sarbatarile Pastelui, sa pot merge linistit la Biserica, la sfanta slujba a Invierii, impreuna cu familia mea, in acest an. Iti aduc aminte ca neam de neamul nostru a mers, a fost razboi, a fot tifos, a fost holera, dar omul nu a lipsit de la intalnirea cu Domnul. Aici vreau sa fiu si eu, la Inviere si tu ai sa ma ajuti. Si te astept sa fii si tu cu cu noi, acolo, in biserica, noi ne vom ruga si pentru tine si iti vom multumi, te vom cinsti si iti vom fi recunoscatori.

          Iti cer sa te opui deschis sis a-mi dovedesti acest lucru, voi urmari atent in urmatoarea saptamana ce faci in concret pentru mine, in legatura cu ce ti-am petitionat. Si iti spun ca voi fi  foarte atent cum servesti tu interesele mele. In urmatoarea perioada, voi fi un alegator prudent, atent si, mai ales, prezent, pentru ca am acest drept constitutional. Voi fi langa tine in fiecare spatamana, pana la sfarsitul mandatului tau si iti voi aduce la cunostinta toate aspectele ce ma framanta in legatura cu actul de guvernare, iar tu, partenerul meu ales, vei  raspunde cererilor mele cu buna-credinta, cu onestitate si cu demnitatea celui ce serveste interesul cetateanului care l-a votat si l-a trimis in fruntea tarii.

           Vreau sa-ti multumesc anticipat pentru intelegere, pentru sprijin si pentru buna-credinta. Am nadejdea ca ma vei ajuta in tot cee ace ti-am semnalat. Si iti aduc aminte ca ai aceasta obligatie, de a ma ajuta pe mine si pe cei care te-au ales. Tu, alesul meu,  in Parlamentul Romaniei, cu mine trebuie sa fii si nu impotriva mea.

           Solicit raspunsul in scris asupra masurilor concrete pe care le-ai intreprins in aceasta saptamana in legatura cu cele ce ti-am semnalat, raspuns care sa contina in concret ce-ai facut tu – ce declaratie politica, ce interpelari parlamentare ai avut in legatura cu aspectele urgente semnalate de mine, alegatorul tau. Si, mai ales, ma intereseaza ce ai facut ca Guvernul sa stopeze de indata masurile pe care le are in vedere incepand cu 8 martie 2021, prin care mi se incalca flagrant drepturile si libertatile mele fundamentale. Te urmaresc pe site-ul Parlamentului, unde am posibilitatea sa vad in mod concret ce faci, am toata nadejdea ca esti de buna-credinta si ca lucrezi in interesul meu si nu impotriva mea. Raman in dialog deschis cu tine, alesul meu, e un parteneriat correct, atat cer de la tine pe timpul celor 4 ani, de aceea te-am trimis in Parlament, sa fii cel mai bun! Pentru ca tu esti cel mai bun, nu-i asa?

                                       Data,                               Semnatura,

                    DOMNULUI …………………………………………………………………..

Nota noastră: O surpriză neplăcută pentru a câta oară în plus a fost USR al cărui sediu din IAȘI a fost pur și simplu de negăsit. La adresa specificată pe site-ul USR și pe pagina de facebook sau pe site-ul parlamentarilor USR din Iași, nu figura sediul acestora ci cu totul și cu totul alte entități. De ce nu oferă transparență tocmai un partid aflat acum la guvernare? De ce se ascund de oameni, de cetățeni?

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

One thought on “Partidele parlamentare din Iași petiționate la rând de către societatea civilă ieșeană

Lasă un răspuns

Next Post

Comunitatea Identitară Iași a onorat ziua de naștere a lui Ion Creangă la Bojdeuca din Țicău

mar mart. 2 , 2021
Luni, 01 Martie 2021, membrii Comunității Identitare Iași au mers la Bojdeuca lui Ion Creangă din Țicău pentru a onora ziua de naștere a marelui povestitor român. Aproape de ceasul amiezii, câțiva reprezentanți ai Comunității Identitare Iași s-au întâlnit pe Strada Simion Bărnuţiu nr. 4 pentru a marca acest moment […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News