Doamnei Raluca Turcan, Ministrul Culturii,
Avem la Vișan, în comuna Bârnova din Iași, ceva cu care puține popoare ale lumii se pot mândri, și anume simbolul declanșării luptei pentru obținerea unității poporului român. De sub Castanul Unirii de la Vișan s-a început “facerea” României. Acolo i-a fost maternitatea, acolo a încolțit ideea de Unire, prin poezia lui Vasile Alecsandri, “25 Mai 1856”, în mirosul îmbătător al florilor de castan încă înflorit!
La umbra acestui măreț castan, „Asociaţia de luptă pentru unire”, prin Vasile Alecsandri, redactează Jurământul membrilor Asociaţiei:
“Sub acest măreț castan
Noi jurăm toți în frăție
Ca de azi să nu mai fie
Nici valah, nici moldovanCi, să fim numai români
Vasile Alecsandri, 25 Mai 1856
Într-un gând, într-o unire
Și să ne dăm mâni cu mâni
Pentru-a țării fericire!”
Sub acest măreț castan, revoluționarii pașoptiști moldoveni, unii dintre ei proaspăt reveniți din refugiu din Transilvania, acolo unde se adăpostiseră pe la frații noștri români ardeleni din calea prigoanei poterelor fanariote, în secret, în “ilegalitate”, au depus jurământul de credință al unioniștilor ieșeni și au întemeiat „Asociaţia de Luptă pentru Unire”. Făceau parte din acea întâlnire de taină următoarele personalități Costachi Negri, Dimitrie Ralet, Constantin Hurmuzachi, Pr.arhim. Neofit Scriban, Petre Mavrogheni, Anastasie Panu, Costachi Rolla, Dimitrie Cozadini, Manolache Costache Epureanu, Dimitrie Cracti, Constantin Rosetti, Dimitrie A. Sturdza, Nicolae Şuţu, Ioan Emilian Florescu, Nicolae Creţulescu.
De la descoperirea sa de către domnul Mandache Leocov, directorul Grădinii Botanice din Iași, și obținerea clasificării de monument istoric și al naturii de o valoare inestimabilă pentru poporul român și pentru istoria statului român modern, administrația locală și centrală a statului român nu s-a implicat mai deloc în punerea acestui monument în valoare, ba mai mult l-a lăsat într-o stare de paragină, Castanul Unirii ajungând acum bolnav și în pericol de dispariție!
După ridicarea la cer a domnului Mandache Leocov, domnul Mihai Caba a preluat steagul luptei pentru punerea în valoare a Castanului Unirii. A donat bani pentru construirea unui monument lângă castan, a scris o carte prin care să popularizeze în societatea importanța istorică și identitară a Castanului Unirii, a organizat anual evenimente pe 24 Ianuarie și pe 25 Mai la castan, prin care să conștientizeze opinia publică cu privire la însemnătatea deosebită a Castanului Unirii.
A smuls de la Ministerul Culturii în urmă cu mulți ani promisiunea că monumentul atât de drag lui, Castanul Unirii, va fi pus în valoare în mod corespunzător. Povestea Castanului Unirii are și ea o istorie specială: redescoperit la ani buni de la revoluția din 1989 de către domnul Mandache Leocov, mărețul arbore se află pe o proprietate privată, cu un proprietar care s-a trezit cu acest arbore impunător pe proprietatea sa după un schimb de terenuri între Focșani și Iași. Proprietarul este dispus să cedeze suprafața de teren pe care se află Castanul Unirii dacă i se oferă prețul pieții și nimic mai mult. Însă nimeni din administrația locală sau centrală nu a făcut nimic concret pentru a rezolva situația și a pune în valoarea acest deosebit de important monument.
Cum arborele este bolnav, având serioase probleme vizibile cu ochiul liber pe tulpina sa și cum “părintele moral” al monumentului domnul Mihai Caba nu mai este nici el în putere, se impune de urgență o intervenție a statului român pentru punerea în valoare în mod corespunzător a acestui monument. Nu am vrea ca domnul Mihai Caba să se stingă dintre noi fără să apuce să vadă atât timp cât mai trăiește punerea în valoare a monumentului și rezolvarea acestei situații rușinoase pentru autoritățile statului român, care prin indiferența lor practic își reneagă “părinții morali” care au înfăptuit Unirea Principatelor și au pus apoi bazele statului român modern, pentru că pe mulți dintre ei Alexandru Ioan Cuza i-a luat cu el de la Iași la București și unii chiar ocupat unele dintre cele mai importante funcții și demnități în fruntea statului român, chiar în clipele cele mai grele ale existenței tânărului stat.
Din aceste motive solicităm intervenția de la nivel central, de la nivelul Ministerului Culturii, de la nivelul Guvernului României să Salvați Castanul Unirii de la Vișan!
PS: toți cei care sunteți de acord să vă puneți semnătura pe această scrisoare deschisă vă rog să ne scrieți pe email la adresa redactie@glasul.info, numele, prenumele și ocupația (n.r. de exemplu profesor, avocat, jurnalist, etc).
Semnează:
Fandel Mihai, jurnalist
Ion Andrei, pensionar
Ciută Daniela, jurnalist (Buletin de Carei)
Don Diethard Catalin, asistent personal
Dan Dumitrescu
Mariana Bălăceanu, pensionară
Șerban Ana
Mirela Fandel
Larisa Scorohodoco, medic
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri