Profesorul Ion Coja: “Pătrunde în presa internațională cazul Johannis, președintele de țară europeană ce ignoră legislația anti-nazistă asupra căreia a convenit întreaga planetă după încheierea celui de al Doilea Război Mondial!”
Intervenția dlui Radu Golban în chestiunea ambasadei României din Israel a stârnit comentarii contradictorii, pe care le-am găzduit pe site cu îndătinata imparțialitate. Intervin în această discuție colegială foarte pe scurt.
Au spus unii că Radu Golban a plătit redacției „Jerusalem Post” ca să i se publice articolul. Dacă a făcut acest gest, felicitările noastre pentru dl Golban. Miza textului său nu este una personală, ci una publică, așa cum vom vedea. Cine a mai plătit ca să i se publice un text de interes public, național?! Nu cunosc multe alte cazuri similare.
De fapt, cunosc bine unul singur: cazul unuia numit ION COJA, care a plătit 2500 euro unui post TV ca să susțină câteva emisiuni dintre care primele trei au avut ca subiect matrapazlâcurile grave ale fostului inspector școlar Johannis, implicat în mai multe înfieri ilegale. Insul, adică numitul Coja Ion, susține că este mulțumit de ce a făcut și că regretă că nu a avut mai mulți bani ca să facă emisiuni și pe alte subiecte de interes public, național.
Eu nu cred că un articol al dlui Golban va cântări în disputa pe care a stârnit-o Liviu Dragnea din motive greu de înțeles între oameni normali. Eu văd altceva: prin acest articol pătrunde în presa internațională cazul Johannis, președintele de țară europeană ce ignoră legislația anti-nazistă asupra căreia a convenit întreaga planetă după încheierea celui de al Doilea Război Mondial. Acest caz, aflat în atenția unei infime părți din mass media românească, capătă acum notorietatea internațională pe care o merită!
Domnul GOLBAN este un ins tenace și obișnuit să înoate împotriva curentului. Este o plăcere pe care puțini o înțeleg! Ar merita o susținere publică la cel mai înalt nivel politic! N-o are, din păcate! Dar oamenii liberi de angajamente și șantaje oneroase, rușinoase, ar trebui să fie mai circumspecți atunci când au opțiuni diferite de ale dlui GOLBAN.
Opoziția lor la „nesimțirea” acoliților lui Johannis se cuvenea să ajungă de mult în presa internațională! A ajuns acum, când Radu Golban s-a priceput, tactic vorbind, s-o lege de chestiunea ambasadei! A văzut oportunitatea și s-a folosit impecabil de ocazia ivită. Abia în felul acesta s-a produs spargerea embargoului mediatic internațional, iar publicul internațional a luat cunoștință de abuzurile Johannului ca primar al Sibiului, abuzuri prin care s-a ales praful din vestita onestitate specifică, chipurile, sașilor.
Nota bene. Ar trebui documentat un capitol uitat: jaful făcut de sași asupra proprietăților evreiești sub guvernarea Antonescu. Există mărturii clare ale diferenței de comportament între români și sași față de victimele legilor anti-semite din acea vreme. Sașii au luat în serios acele legi date de Antonescu la presiunea UE de la Berlin. Lipsa de umor a sașilor este vestită…
Mă opresc aici cu comentariile mele. Aștept cu maxim interes să văd evoluția procesului Forumul German versus Radu Golban. Acest proces trebuie să atragă atenția tuturor românilor, întregii clase politice, mass mediei românești. Cât ne vom pricepe vom fi alături de inimosul nostru compatriot. Succes!
Ion Coja
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri
Showing 1-8 of 13 Books
Istoria ilustrata a Transilvaniei
By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures
By: Silvestru Moldovan
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria
By: Silvestru Moldovan
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat
By: Corvin Lupu
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate
By: Dimitrie Bejan
Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale
By: Tiberiu Tudor
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor
By: Gică Manole
Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.