Gazele de sist sunt un moft basist!

Poate mulți dintre românii care au mai avut răbdarea și stomacul tare să mai poată urmări vizitele pe care Traian Băsescu le întreprinde pentru a se întâlni cu ceilalți lideri europeni au putut observa că este ignorat de către ceilalți lideri europeni sau chiar tratat cu dispreț.

Chiar dacă Traian Băsescu încearcă să păstreze aparențele, imaginile nu mint și arată că el a fost tolerat și la un moment dat chiar susținut de câțiva lideri europeni care au pus interesele țărilor lor mai presus decât nevoia de democrație și de suveranitate a cetățenilor României.

Gazele de sist sunt un moft basist!


Însă nu foarte mulți știu că cei din serviciile secrete românești îl luau de mult timp pe Traian Băsescu în bășcălie și chiar își permiteau să i-o spună în față. Președintele ( sau ce-o mai fi el acum, bufonul serviciilor secrete) Traian Băsescu, a făcut presiuni asupra Serviciului Român de Informații (SRI-ului), pentru a nu se implica în nici un fel în afacerea gazelor de șist și în mod special să ocolească Chevron-ul.

Și în defintiv de ce nu ar râde, de ce nu ar face bășcălie? Traian Băsescu se întrece la numărul de dosare penale cu cei ca Bercea Mondial. Rudele sale de asemenea sunt implicate în acte și în scandaluri de corupție. Prietenii și partenerii săi politici sunt prin închisori sau au fost anchetați pentru fapte de corupție sau alte ilegalități. Îm jurul său au avut loc sinucideri dubioase și controversate ca cele din cazurile lui Anghelescu sau cea a avocatului lui Adamescu.

În concluzie, președintele țării a dorit să influențeze activitatea SRI-ului și să le transmită mesajul de nu a cumva să pună bețe în roate companiei americane Chevron. În timpul unei ședințe secrete, după bilanțul Serviciului Român de Informații, Traian Băsescu le-a cerut ofițerilor SRI să nu intervină în afacerea Chevron dar surpinzător a fost răspunsul unuia dintre ofițetrii SRI: “Hahaha, să mori tu!”.

Pentru susținerea de care a avut parte Traian Băsescu la referendumul din 2012 el a tras sforile împreună cu partenerul său criminal de coabitare, Victor Viorel Ponta, și a îngenuncheat România pentru a accepta otrăvirea propriilor săi cetățeni și a resurselor de apă potabilă prin exploatarea gazelor de șist.

Gazele de șist sunt un moft băsist! Sunt moftul unui dictator, protector al unei mafii politice care a vrut cu orice preț și cu orice consecințe să rămână în scaunul de la Cotroceni. Dar poate va veni cândva vremea când nu vor fi destule elicoptere pentru dictatori!

Surse:

1) http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/basescu-infruntat-de-sri-14765
2) http://www.ziuanews.ro/editorial/sa-mori-tu-14766

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Apune epoca Varanului?

vin iul. 4 , 2014
Apune epoca Varanului? În țara în care dregătorii netrebnici și corupți sunt primii care încalcă legile, atât pe cele scrise cât și pe cele nescrise, s-a născut o nouă categorie de moguli sau de oligarhi care aleg să-și aperea imaginea și uneori chiar și propria libertate cu ajutorul trusturilor de […]
Apune epoca Varanului?

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News