Boala basistilor – Schizofrenie paranoida

Dacă ţii cu Băsescu, eşti independent. Dacă-l critici, eşti uselist. Dacă ţii cu Băsescu, eşti patriot. Dacă ai îndoieli în ceea ce-l priveşte, ori faci jocul Vocii Rusiei, ori ai fost cumpărat de Voiculescu, ori te-ai dat cu mafioţii. Dacă ţii cu Băsescu, eşti pro-occidental. Dacă nu, eşti bolşevic şi ţi-e dor de Ceauşescu.

Dacă te faci că nu pricepi că Băsescu dă instrucţiuni din sediul lui de campanie Curţii Constituţionale şi Parchetului, eşti apărătorul democraţiei. Dacă remarci că Parchetul pune în practică azi ce-a zis Băsescu ieri, umbli să spargi capul Justiţiei.

Boala basistilor – Schizofrenie paranoida

Dacă spui că toţi cei care au stat acasă la referendum sînt de partea lui Băsescu, eşti o persoană lucidă care susţine o evidenţă. Dacă spui că la referendum cei 7,4 milioane de oameni care au votat împotriva lui Băsescu sînt mult mai mulţi decît cei care au votat să-l vadă preşedinte, te laşi manipulat sau, mai rău, încerci să manipulezi opinia publică. Dacă-i lauzi pe procurorii care fac anchete pe la ţară şi închizi ochii asupra metodelor de care se folosesc unii dintre ei, eşti de partea legii. Dacă zici că, la adăpostul unei cauze bune, au loc abuzuri şi încălcări ale drepturilor omului cu dedicaţie politică, eşti susţinător al hoţiilor electorale.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net


Dacă-l dai de gol pe vreun echidistant din ăştia şi-i aminteşti ce hram poartă, odată se dă după Barroso şi te acuză că vrei să manipulezi lumea, în timp ce el, îţi spune, e avocatul dreptăţii. Dar ce-are să recunoşti că eşti de partea lui Băsescu? A început să fie jenantă chestia asta şi-o dai pe dreptate, ca să poţi defila cu ea? Fiindcă asta înseamnă să te camuflezi în echidistant pentru a-l susţine pe Băsescu.

Boala băsiștilor – Schizofrenie paranoidă
Boala băsiștilor – Schizofrenie paranoidă

Surse:

[1] http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/si-cu-basescu-si-cu-fluierul-in-gura-83201.html

[2] https://searchnewsglobal.wordpress.com/2014/11/18/boala-basistilor-schizofrenie-paranoida/

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Propaganda Historia atinge cote ridicole

joi dec. 11 , 2014
Mare e gradina Domnului si multi “specialisti” mai sunt in gradina celor de la Historia! De ceva vreme, in mediul online romanesc, aceasta asa zisa revista de (H)istorie, cu H de la Hungaria, face o propaganda antiromaneasca oribila. Dar acum s-a ajuns deja la cote ridicole! Iata ultima lor gaselnita: […]
Propaganda Historia atinge cote ridicole daca nu total imbecile

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News