“Ascultați cu răbdare acest interviu din timpul emisiunii “Alb&Negru” de pe postul TV UNIMEDIA cu Vasile Nedelciuc.
Este extrem de instructiv și edificator. Dacă asemenea personalități conduceau al doilea stat românesc până acum, eram alături de statele baltice sau deja uniți cu România. Mă bucur că am fost colegi în Partidul Forțelor Democratice și în Parlament, împreună și cu Alexandru Moșanu, Valeriu Matei.”, Vitalia Pavlicenco
Vasile Nedelciuc consideră că Unirea cu România este o soluție firească pentru Republica Moldova
Vasile Nedelciuc : ” Imi pare rau sa marturisesc inca o data ca drumul ales de Republica Moldova nu este cel pe care ne propuneam noi la inceputuri in ’89-’90 si nu este nici macar drumul pe care cred ca majoritatea populatiei acestei tari si l-a dorit. Spun acest lucru cu regret pentru ca nu pot sa nu observ cum alte tari din jurul nostru, tot foste republici sovietice si ele au reusit sa-si croiasca un al drum, au ales o alta tactica, de lupta, ca sa spun asa, spre libertate iar astazi culeg rezultatele.”
Vasile Nedelciuc este deputat in Parlamentul Republicii Moldova si presedintele Asociatiei pentru Politica Externa. În perioada 22 iunie 1998 – 23 aprilie 2001, a fost membru în delegația Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, deținând și funcția de vicepreședinte al APCE (1999-2000). Din decembrie 2000, este președinte al Companiei Endava.

Sursa:
[1] www.pavlicenco.md
- A.D. Xenopol Remembered: Historian of Romania, Philosopher of Europe - 1 iulie 2025
- 27 Iunie 1944 – Trei români au fost legați de stâlpi și împușcați de către armata horthystă la Sighet, jud Maramureș - 29 iunie 2025
- 27 iunie 1849 – Avram Iancu le răspunde colonelului ungur Iosif Simonffy și deputatului Ioan Gozman, nerenunțând la scopurile pentru care a început lupta, dar nici refuzând posibilitatea unor negocieri pentru depunerea armelor - 27 iunie 2025