Ziarul Jurnal de Chişinău din 22 septembrie 2010 publică o declaraţie a lui Anatol Plugaru, fost ministru al securităţii naţionale a Republicii Moldova în perioada 29 august 1991 – 1 iulie 1992. Ministerul Securităţii Naţionale al Republicii Moldova este continuatorul KGB-ului sovietic din zonă după ce republica şi-a declarat independenţa (27 august 1991), iar Plugaru a fost primul şef al spionilor moldoveni numit după proclamarea independenţei republicii.
În 1996 Plugaru a candidat ca independent la preşedinţia Republicii Moldova, primind 1,8% din voturi.
Pentru distrugerea arhivei KGB din Republica Moldova “am apelat la omologul meu din România, Virgil Măgureanu”, a declarat Anatol Plugaru
Arhiva KGB-ului sovietic din Moldova fusese mutată la Tiraspol în perioada cînd luase avânt mişcarea naţională basarabeană, iar una din preocupările lui Plugaru a fost de a distruge această arhivă. Jurnal de Chişinău relatează:
“Plugaru a menţionat că a încercat să distrugă arhiva fostului KGB, care a fost transportată la Tiraspol, pentru a nu se afla numele agenţilor. „Au fost pregătiţi oameni pentru a distruge dosarele de la Tiraspol. Ele nu ard foarte uşor, poate doar colţurile şi din acest motiv am apelat la omologul meu din România, Virgil Măgureanu. Cu ajutorul unei substanţe chimice dosarele urmau a fi nimicite, dar nu ne-a reuşit operaţiunea”, a spus Anatol Plugaru.
În prezent în Republica Moldova se discută despre oportunitatea unei legi a lustraţiei, context în care domnul Plugaru ţi-a exprimat părerea că agenţii care au lucrat pentru Uniunea Sovietică, iar ulterior pentru Republica Moldova, reprezintă patrimoniul naţional al ţării şi nu are rost să fie deconspiraţi.
„Sînt tîmpiţi cei care cer să-i deconspirăm pe agenţii care au lucrat pentru interesele Republicii Moldova. Este un lucru normal ca aceştia să fie deputaţi sau miniştri, atît timp cît nu au săvîrşit crime”, a adăugat domnia sa.
Preşedintele Mihai Ghimpu s-a declarat în favoarea legii lustraţiei , dar a subliniat că autorităţile moldovene nu mai au arhiva KGB, aceasta aflîndu-se în posesia regimului separatist de la Tiraspol.
Un alt fost şef al Ministerului Securităţii Naţionale al Republicii Moldova, generalul Tudor Botnaru (1990-1991 şi 1997-1999) crede că o lege a lustraţiei nu ar mai folosi la nimic. Referitor la arhiva de la Tiraspol, Botnaru a spus:
„Dacă veţi vedea cît gunoi e acolo, atunci o să daţi a lehamite din mînă. Nu cred că Smirnov şi Antiufeev pot să desigileze sacii cu documente şi să ne şantajeze. Pentru a face asta este nevoie de o comisie specială, care să aprobe desigilarea. Cred că odată cu rezolvarea conflictului transnistrean arhiva va fi înapoiată Chişinăului”.
Botnaru este omul care a executat dispoziţia Moscovei de a transfera arhiva KGB a RSS Moldoveneşti de la Chişinău la Tiraspol, conform spuselor lui Anatol Plugaru. În perioada în care arhiva a fost mutată Botnaru conducea KGB-ul moldovenesc ca membru al guvernului lui Mircea Druc iar Moldova făcea încă parte din URSS.
Consemnez colaborarea frăţească care a existat între securiştii de pe amîndouă malurile Prutului pentru atingerea obiectivului comun – distrugerea arhivelor KGB din Basarabia, dar rămîn nelămurit cu privire la proporţia în care s-a realizat aceasta.
Nota noastra: Ce putem intelege din aceasta “colaborare” a serviciilor din Romania si Republica Moldova de la acel moment? Nu cumva ramasitele proruse inca mai persistau in serviciile secrete ale celor doua tari? La scurt timp a inceput si conflictul din Transnistria ceea ce naste niste intrebari si mai dureroase. Oare nu ar trebui chemat Virgil Magureanu in fata unei comisii a Parlamentului Romaniei si sa explice ce fel de “servicii” a oferit la acel moment?
Sursa:
[1] www.altermedia.info, mariusmioc.wordpress.comRO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri
Al dreacului “om-OLOGI”, mama. Halal minte si zare de rusine. Bucuria int-RUSULUI.