Laurian Stanchescu: “Voi fi la Țebea, îmi voi îndeplini cu onoare datoria față de memoria sacralizată a Crăișorului. Credeți că mă poate opri Guvernul, Președinte României sau Legea 215/2016?”

Laurian Stanchescu: “Voi fi la Țebea, îmi voi îndeplini cu onoare datoria față de memoria sacralizată a Crăișorului. Credeți că mă poate opri Guvernul, Președinte României sau Legea 215/2016?”

Premierul României m-a făcut nebun!
“Cine-i scriitorul nebun cu Avram Iancu”?

Premierul României a primit Memorandumul prin care cer să declare în ședință de Guvern, luna Septembrie, “luna Avram Iancu”. Pe 10 Septembrie se împlinesc 145 de ani de la sfârșitul Crăișorului, am reușit să primească (în Parlament) titulatura de “Erou al Națiunii Române”, Președintele României a semnat și promulgat Legea “Avram Iancu”. Dar…

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Apelul meu a stârnit doar delirul Premierului, nicidecum revelația ideii, m-a făcut “scriitor nebun” într-un birou al Cancelariei, iar într-o Prefectură din Apuseni s-a discutat interzicerea participării mele la ceremonia oficială de la mormântul Crăișorului de la Țebea.

[info]Joc de Arheologie pentru Copii[/info]

Laurian Stanchescu: “Voi fi la Țebea, îmi voi îndeplini cu onoare datoria față de memoria sacralizată a Crăișorului. Credeți că mă poate opri Guvernul, Președinte României sau Legea 215/2016?”

Nici reprezentanții Societății Civile nu au voie să participe oficial la această ceremonie. În virtutea Legii 215/2016, Lege trecută pe ascuns prin Parlament și semnată de Klaus Iohannis tot pe ascuns.

Și voi vreți să veniți la Țebea? Să-l înconjurați pe “Eroul Națiunii Române” cu jandarmi și cu garduri de metal? Avram Iancu a trăit liber în mijlocul mulțimii, iar voi vreți să-l pustiiți de această libertate?

Domnilor conducători, sunt inițiatorul și autorul proiectului – Avram Iancu, “Erou al Națiunii Române”. Domnilor, voi fi la Țebea, îmi voi îndeplini cu onoare datoria față de memoria sacralizată a Crăișorului. Credeți că mă poate opri Guvernul, Președinte României sau Legea 215/2016?

Laurian Stănchescu, scriitor și jurnalist român.

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Laurian Stănchescu

Laurian Stănchescu, scriitor și jurnalist român.

Lasă un răspuns

Next Post

In timp ce diplomatii romani se lasa adesea urecheati de catre diverse ambasade straine, Ungaria reactioneaza dur atunci cand este cazul

vin aug. 25 , 2017
In timp ce diplomatii romani se lasa adesea urecheati de catre diverse ambasade straine, Ungaria reactioneaza dur atunci cand este cazul. Nu este intentia noastra sa facem nici o apologie la adresa autoritatilor maghiare, insa trebuie totusi sa constatam ca fata de atitudinea de slugarnicie a unora dintre diplomatii din […]
Ungaria pregateste nationalizarea marilor companii de utilitati publice pentru a micsora tarifele pentru proprii cetateni!

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News