Românii din Ucraina: “NICI O LEGE NU NE POATE INTERZICE SĂ VORBIM ŞI SĂ ÎNVĂŢĂM ÎN LIMBA MATERNĂ”

Românii din Ucraina: “NICI O LEGE NU NE POATE INTERZICE SĂ VORBIM ŞI SĂ ÎNVĂŢĂM ÎN LIMBA MATERNĂ”

„LIMBA E SUFLETUL ŞI INIMA POPORULUI”, dacă ne moare sufletul, murim şi noi ca naţiune

Cutia Pandorei a fost deschisă. În pofida faptului că apeluri către preşedintele Poroşenko pentru a nu promulga drastica lege ce ne lipseşte de graiul strămoşesc, considerând art.7 „o încălcare a drepturilor constituţionale a minorităţilor de a studia în limba lor maternă…”, „o diversiune politică, orientată împotriva lui Poroşenko şi a Ucrainei”, au semnat şi adresat consiliile locale din trei raioane cu populaţie românofonă – la 21 septembrie curent – consiliile raionale Herţa şi Noua Suliţă (deputaţii au votat în unanimitate), iar la 22 septembrie – Consiliul Raional Hliboca, comunele Ciudei, Iordăneşti, Mahala, Pătrăuţii de Jos, Voloca etc., drastica lege ce ne distruge ca neam, a fost semnată, la 25 septembrie curent, de garantul Constituției, P. Poroşenko, care prin promulgarea ei şi-a pus cruce pe cariera politică. Semnarea ei a fost un ultim semnal de alarmă pentru noi, românii din Ucraina, cărora ne-a fost, practic, oprimat dreptul constituţional la învăţământ în limba maternă. Tot pierdem şi cedăm, până când? Sau încă nu ne-am trezit din hibernare?

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Internetul fierbe, noi fierbem fiecare în oala lui, mai postăm în Internet pentru decor, senzaţii şi reclamă, dar nu facem nimic pentru a ne păstra şcolile cu limba română de predare.

Citez câteva comentarii de pe Internet:

Alexandru Teodoreanu: „Promulgarea legii educaţiei de către preşedintele Poroşenko limpezeşte apele. În sfârşit, autorităţile ucrainiene termină cu jocul duplicitar şi ipocrit şi îşi asumă politica de asimilare rapidă a minorităţilor şi de încălcare a tuturor convenţiilor şi acordurilor internaţionale cu privire la drepturile minorităţilor, inclusiv a TRATATULUI de bună vecinătate cu România, semnat în urmă cu 20 de ani… Rezultă că pe fondul recesiunii economice şi a lipsei reformelor din Ucraina (care împing Ucraina la un dezastru pe termen scurt şi mediu) politicienii ucraineni în frunte cu Poroşenko încearcă să-şi scape pielea dând foc Ucrainei şi Europei…”.


Александр Смитт: „Unde au fost şi ce au făcut Societatea pentru Cultură Românească “Mihai Eminescu”, “Comunitatea românească din Ucraina”, Liga Tineretului Român din Bucovina “Junimea” si CENTRUL CULTURAL ROMÂN „EUDOXIU HURMUZACHI” ?


Melnic Florica: “Au lipsit la lecţia aceasta! …este un abuz incredibil şi o agresiune împotriva unei minorităţi importante numeric. Dar se datorează în mare măsură pasivităţii şi indiferenţei romanilor din zonă!


Elena Purici:” Sunt ferm convinsă, dacă ar fi vorba despre plecări la odihnă sau cursuri la România, atâţia organizatori ar apărea, chiar şi pe părinţi iar implica, dar astăzi, când se hotărăşte predestinarea GRAIULUI MATERN nu prea se implică cei cu foloasele. Aşa suntem noi, romanii bucovineni, poltroneri la decizii”.


Mihai Melnic: “ Penultima redută în apărarea drepturilor şi libertăţilor românilor noştri din Vestul Ucrainei e cererea legitimă în fata Ucrainei şi a lumii întregi să fie recunoscuţi populaţie băştinaşă, ca şi ucrainenii din restul Ucrainei. Astfel, conform uzanțelor internaţionale, românii noștii din regiunile Odessa, Cernăuți şi Transcarpatia se vor bucura de aceleaşi drepturi şi libertăţi ca şi ucrainenii din restul Ucrainei. Desigur, inclusiv în domeniul educaţiei şi învățământului. Dacă şi asta nu ne reuşeşte, proteste masive în toată lumea în faţa reprezentanţilor oficiale ale Ucrainei, inclusiv, proteste şi nesupunere civică a romanilor noştri din Vestul Ucrainei, Iar, ultima cale, nu ne-o dorim nici noi, romanii, cred că şi ucrainenii la fel. Încă nu se ştie cum se v-a termina războiul dus de Ucraina în Estul ei. Aşa că Ucrainei nu-i convine să-şi facă un duşman şi la graniţele de Vest ale ei.
România şi noi, românii, nu putem admite ca Statul Român să fie ignorat de Kievul oficial în aşa hal, drepturile şi libertăţile romanilor noştri, înstrăinaţi fără voia lor, cu tot cu pământurile istorice, naționale, din Vestul Ucrainei, sa fie batjocorite de un Stat, care se bucură de susținerea României şi a romanilor din Vestul Ucrainei în războiul ei cu Rusia. Toate au o limita!!”

Deci, trebuie să insistăm să fim consideraţi prin lege, popor băştinaş de etnie română. Conform noii legi,dreptul la învăţământ în limba lor maternă au doar popoarele băştinaşe – tătarii, găgăuzii, kurzii etc., care nu au ţară de origine, iar noi, etnicii români, cu rădăcini de veacuri în aceste pământuri istorice străbune, teritoriu furat de sovietici şi anexat, care nu din vina noastră, nici din propriul capriciu, am fost lipsiţi de Ţara noastră de origine prin semnarea, în 1939, a criminalului Pact Ribbentrop-Molotov, urmează nu doar să cerem, ci să insistăm să obţinem statut de popor băştinaş.

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Orasele romanesti sunt umplute pe nesimtite de simbolurile stapanirii maghiare, in timp ce simbolurile romanesti sunt indepartate sau ascunse!

mie sept. 27 , 2017
Orasele romanesti sunt umplute pe nesimtite de simbolurile stapanirii maghiare, in timp ce simbolurile romanesti sunt indepartate sau ascunse! Un amic de etnie maghiara, cetatean roman, imi spunea intr-o convorbire privata ca acolo unde maghiarii sunt in minoritate, nu exista absolut nici un fel de probleme cu restul comunitatii sau […]
Orasele romanesti sunt umplute pe nesimtite de simbolurile stapanirii maghiare! Din nou e vorba de Carei!, Foto: BuletindeCarei.ro

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News