“Cele trei Țări românești din Dacia lui Traian – arăta Vasile Pârvan – Ardealul, Moldova și Țara Românescă, s-au sprijinit una pe alta, trimițându-și oameni, oști, bogății, cărți de învățătură, și au fost așa un trup și un suflet.”
“După cum s-au alipit de bună-voie și pentru veșnicie Țările surori, tot astfel, această Unire a națiunii române să se extindă și asupra Sfintei noastre Biserici strămoșești.”
„Constituind de-a lungul istoriei noastre o permanentă, o sacră năzuință, ideea unității național-statale, ca și cea a independenței și suveranității naționale, s-a exprimat în chip evident ca o permanență de program și înfăptuire.
Temeiurile dezideratului de unitate națională, deziderat nutrit vreme de secole de către locuitorii statornici ai provinciilor românești, și-au aflat totdeauna legitimitatea în moștenirea comună de la străbuni a aceluiași spațiu etno-geografic, carpato-dunărean-pontic, în unitatea de limbă, de credință și tradiție.
Chiar dacă, secole la rând, ținuturile românești au trebuit să aibă organizare și conducere administrativă separate – date fiind condițiile dezvoltării istorice și, mai ales, contextul specific al epocii feudale timpurii, când s-au constituit statele românești – modul de viață al românilor era același și în toate prilejurile potrivite și-au manifestat dorința de organizare și conducere unică, voința înfăptuirii unității național-statale, cauza sfântă pentru care poporul român a luptat nestrămutat, cu adâncă, nezdruncinată credință în dreptul și în dreptatea sa.
Urmăriți Glasul.info și pe Google NewsCele trei Țări românești, Ardealul, Moldova și Țara Românescă, s-au sprijinit una pe alta, trimițându-și oameni, oști, bogății, cărți de învățătură, și au fost așa un trup și un suflet
“Ce sunt toate frământările popoarelor, decât năzuința de a realiza ideea dreptului lor, de a apăra această idee atât în relațiile dintre popoare cât și în acelea dintre clasele sociale?” – se întreba eruditul istoric A. D. Xenopol. În aceeași ordine de idei, savantul Nicolae Iorga atrăgea atenția asupra faptului esențial, axiomatic pentru istoria universală, că “o națiune are dreptul să se conducă după interesul ei”- interesul de a-și apăra ființa națională, dreptul la unitate, independență și suveranitate.
Statornica speranță și credință în izbânda deplină a eforturilor pentru înfăptuirea idealurilor naționale și sociale, pentru apărarea drepturilor istorice legitime și a ființei neamului au unit toate forțele poporului roman în momentele hotărâtoare ale istoriei noastre.
“Cele trei Țări românești din Dacia lui Traian – arăta Vasile Pârvan – Ardealul, Moldova și Țara Românescă, s-au sprijinit una pe alta, trimițându-și oameni, oști, bogății, cărți de învățătură, și au fost așa un trup și un suflet.” “Un trup și un suflet” au fost și rămân, pentru veșnicie, ținuturile românești cu oamenii lor, păstrând, de la o generație la alta, flacăra sacra a iubirii de Patrie. Însăși independența, arăta același V. Pârvan, s-a păstrat și se va păstra mereu pe temelia ființei naționale, pe unitatea ce s-a consolidate mereu în decursul timpului.
Finalizarea dezideratului Unirii și unității noastrte naționale în frontierele străvechi, dobândirea independenței depline, au reprezentat încununarea aspirațiilor întregului neam românesc și, în mod legitim, au dobândit și o recunoaștere în conștiința Europei.
După înfăptuirea de o clipă – în oceanul vremii – a visului de Unire de către Mihai Viteazul la cumpăna secolului al XVI-lea și secolului al XVII-lea, unitatea noastră națională a fost realizată în chip temeinic, desi parţial, în anul 1859, prin actul istoric de la 24 Inuarie și alegerea lui Alexandru Iaoan Cuza ca domnitor în cele două Principate Unite.
A fost un act cu profundă semnificație în lupta pentru unitate deplină, act ce s-a bucurat de adeziunea deplină și de sprijinul entuziast al celorlalte provincii românești, Transilvania, Banatul, Dobrogea. Aceeași adeziune și unitate de simțire s-au manifestrat și în contextual evenimentelor care au condus la dobândirea deplinei independențe de stat a României în 1877 – 1878.
Unirea s-a desăvârșit cu mari jertfe în anul mântuirii 1918.
In toate aceste momente cruciale, în mijlocul poporului s-au aflat spirite luminate, oameni cu harul viziunii, care au arătat calea pentru înfăptuirea năzuințelor poporului, pentru exprimarea conștiinței sale de unitate, de alcătuire a unui singur stat care să cuprindă în granițele sale pe toți românii.”
1 Decembrie 1988
Dr. NESTOR VORNICESCU
DESĂVÂRȘIREA UNITĂȚII NOASTRE NAȚIONALE –
FUNDAMENT AL UNITĂȚII BISERICII NOASTRE STRĂBUNE
EDITURA MITROPOLIEI OLTENIEI
CRAIOVA – 1988
Sursa:romaniamagnifica.ro Apud ioncoja.ro
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Istoria ilustrata a Transilvaniei
By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop
Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures
By: Silvestru Moldovan
Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria
By: Silvestru Moldovan
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat
By: Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate
By: Dimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale
By: Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor
By: Gică Manole
