Deputatul Constantin Codreanu a participat la Simpozionul internațional ”Experimentul Pitești – reeducarea prin tortură”
Deputatul PMP Constantin Codreanu, preşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, a participat, alături de profesori universitari, publiciști, lideri ai societății civile, foști deținuți politici și foști deportați, la cea de a XVII-a ediție a Simpozionului internațional ”Experimentul Pitești – reeducarea prin tortură”.
„Evenimentul la care am participat zilele trecute, la invitația profesorului universitar doctor Ilie Popa, președintele Fundației Culturale ”Memoria”, filiala Argeș, reprezintă o reamintire a aspectelor privind experimentul criminal de „reeducare prin tortură“, început pe 6 decembrie 1949, la închisoarea din Piteşti, unde majoritatea deţinuţilor politici erau studenţi şi elevi.
Experimentul sau fenomenul Piteşti a constat în recrutarea unor deţinuţi politici, ei înşişi în prealabil torturaţi, cărora li se promitea eliberarea şi încadrarea cu grade în securitatea comunistă din România, în schimbul obținerii de informații de la alţi deţinuţi politici, colegi și prieteni.
Informațiile erau obținute prin aplicarea unor metode de tortură greu de imaginat, care duceau de cele mai multe ori la moarte.În cadrul celei de a XVII-a ediții i-am reamintit pe cei care au fost victime ale totalitarismului comunist și i-am sărbătorit pe cei care au supraviețuit brutalității perioadei de după cel de-al Doilea Război Mondial.
M-a bucurat enorm prezența în sală a tinerilor români, inclusiv din Republica Moldova și Ucraina. Pentru a nu fi rescrisă, istoria nu trebuie uitată, iar educația, în acest caz, este esențială pentru însușirea valorilor autentice ale națiunii române de către generația tânără de astăzi și de mâine.
În cuvântarea susținută, am adus în discuție și situația actuală a comunităților istorice românești din jurul granițelor și Balcani și a diasporei emergente, precum și legea antidemocratică a Educației din Ucraina, pregătirea Centenarului și înfăptuirea ReUnirii, următorul proiect de țară al României după integrarea în NATO și în UE”, a fost mesajul transmis de către deputatul PMP Constantin Codreanu.
Comunicat de presa primit de la preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, domnul deputat Constantin Codreanu (Grup PMP)
Portalul Românilor de Pretutindeni – pledoarie pentru panromânism
Contact: redactie@glasul.info
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram
Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri
Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole
Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas
Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.