Ion Coja: “Ponta a participat la diversiunea criminală de la Colectiv!”
Despre tragicul incident de la Colectiv au existat numeroase suspiciuni si au fost lansate in spatiul public inclusiv unele teorii ale conspiratiei legate de un posibil act criminal intentionat pentru a provoca o ampla reactie emotionala ce sa poata fi folosita apoi ca pretext pentru daramarea guvernului de la acel moment, un guvern ales in mod democratic care avea sa fie inlocuit peste noapte cu una dintre cele mai antiromanesti guvernari postdecembriste.
O ipoteza naucitoare este lansata de catre profesorul Ion Coja pe blogul sau, legata de faptul ca incidentul tragic de la Colectiv ar fi fost de fapt on intelegere intre Ponta, Iohannis si statul paralel din umbra, pentru destructurarea PSD.
Ion Coja: “Ponta a participat la diversiunea criminală de la Colectiv!”
Redam integral postarea de pe blogul profesorului Ion Coja:
“O mai spunem o dată: Ponta a participat la diversiunea criminală de la „Colectiv”!Gestul lui Ponta de a pune umărul la destructurarea PSD și de a face astfel jocul lui Johannis și al celor interesați ca în România să nu existe un partid politic puternic, deschide o fereastră neașteptată asupra tragediei de la Colectiv. Un plus de înțelegere, de pricepere, de dumirire l-a adus însă tragedia de la Londra, consumată zilele trecute.
Reportajele TV ne-au prezentat și mitinguri de protest ale londonezilor la care s-au auzit și scandări împotriva Premierului britanic, cerându-i demisia. Va demisiona doamna prim ministru?!
L-am căutat pe un prieten din Londra să-l întreb ce va face premierul britanic. Mi-a spus că doamna prim ministru nici vorbă să ia în calcul asemenea soluție, nimeni propriu zis nu-i cere demisia! Cu ce este vinovată biata femeie de neglijența și incompetența criminală a proprietarului și a celor pe care acesta i-a angajat să recondiționeze clădirea?!
În aceeași măsură era vinovat și Ponta pentru incendiul produs la Colectiv! Adică nu era deloc vinovat! Și cu toate acestea Ponta și-a dat demisia, spre marea satisfacție a lui Johannis! Și-a dat demisia cu o grabă suspectă, mi s-a părut atunci!
Nota bene: detaliu extrem de important: Ponta și-a dat demisia fără să se consulte cu ceilalți lideri din PSD! Dacă le-ar fi cerut părerea, probabil că nimeni dintre consilieri săi, nimeni dintre liderii PSD nu ar fi fost de acord cu demisia care scotea PSD-ul de la guvenare!
Câștigătorul acestor manevre criminale a fost Johannis. Care putea să aibă, în fine, „guvernul meu”… Din păcate pentru complotiști, guvernul Cioloș, guvern al Johannului, n-a performat în niciun fel, astfel că la alegerile din 2016 PSD a revenit la guvernare, cu toate obstrucțiile la care s-a dedat Johannul și oamenii săi.
Așadar, demisia lui Ponta a fost un act de trădare a PSD, iar ca să aibă un pretext cât de cât plauzibil, a fost nevoie de ieșirea în stradă a mulțimi de oameni manipulați, naivi încredințați că în felul acesta reacționează corect la tragedia de la Colectiv.
În realitate, acele mulțimi reacționau conform unui scenariu criminal de care nu aveau habar: a trebuit să moară niște oameni nevinovați pentru ca vina să cadă nu pe adevărații vinovați, ci pe guvern! Ponta s-a grăbit să-și joace rolul și a demisionat! Adică a scos PSD de la guvernare, deși el era însuși primul ministru al guvernului PSD! Mai mare trădare este greu de imaginat!
Acum, după ce grație alegerilor de anul trecut PSD a revenit la guvernare pe cai mai mari, Ponta face tot ce poate ca să scoată a doua oară PSD de la guvernare! De data asta din postura de secretar general al guvernului fantomatic care bântuie prin sălile Palatului Victoria.
Așadar, în mod evident Ponta se dovedește omul lui Johannis și al celor aflați în spatele nămetului! Mai mult de atât, din păcate: trădarea repetată a lui Ponta ne dovedește că nu numai demisia sa a fost plănuită din timp, ci și pretextul de care era nevoie: tragedia de la Colectiv.
La întrebarea „Tragedia de la Colectiv a fost un act criminal premeditat, pus la cale de cineva?” eu nu mă încumet să dau un răspuns din capul meu! Dar am luat cunoștință de argumentele cu care alți români, câțiva specialiști în domeniu, oameni competenți așadar, au afirmat că a fost vorba de o mână criminală.
Ce am putut pricepe însă cu mintea mea a fost lipsa de interes a autorităților pentru aflarea adevărului! Nu știu care este adevărul, dar știu că autoritățile nu au căutat adevărul!
Credeam că scopul era debarcarea lui Ponta! Acum, când Ponta se dovedește omul sistemului ocult care guvernează sau încearcă să guverneze România pe deasupra partidelor și a votului popular, când se dovedește că Ponta este slugă la același stăpân ca și Johannis, că Ponta și Johannis sunt tovarăși de drum, necum adversari, acum când cei doi trădători ai PSD își dau arama pe față, una din concluzii, concluzia cea mai năucitoare, este că tragedia de la Colectiv a fost provocată de niște criminali demenți, care au capacitatea de a produce asemenea evenimente.
Pare greu de crezut!…
Spuneam în textul anterior dedicat trădării lui Grindeanu, că cei care îl manipulează din umbră sunt, foarte probabil, același grup care au organizat și decembrie 1989… Adăugați la cele de mai sus informația cu care vine comisia de cercetare a mineriadei din iunie 1990: dementul numit ADRIAN SÂRBU, sfetnicul de taină al premierului de atunci, Petre Roman, s-a prezentat la generalul Victor Stănculescu cerându-i să organizeze o diversiune teroristă clasică: detonarea în mijlocul manifestanților din Piața Universității a unei mașini capcană, plină cu trotil! Adrian Sârbu nu putea avansa o asemenea propunere fără acordul prietenului și șefului său, criminalul dovedit PETRE ROMAN…
Nu-i așa că, după cele spus mai sus, devine credibilă interpretarea tragediei de la Colectiv ca o crimă oribilă?! Ipoteza aceasta am mai discutat-o pe acest site și mi-am exprimat convingerea că autorii acestei crime au plănuit masacrul la dimensiunile mult mai mici! Au luat în calcul o mână de victime, prea multe nu le trebuiau ca să demareze scenariul, doar contau pe Ponta că-și va da demisia la cel mai neînsemnat pretext! Am pus numărul mare de victime pe seama lipsei de profesionalism a celor care s-au ocupat de partea tehnică a înscenării! Cred că greșeam! Nemernicii din decembrie 1989 și din iunie 1990 nu aveau de unde să le crească scrupule de oameni normali în octombrie 2015… În toate aceste cazuri mâna este aceeași! Aceeași ca în sinistrul decembrie 1989!…
Nu mă împac cu ideea că urmașii victimelor de la Colectiv s-au împăcat prea ușor cu explicațiile date de autoritățile controlate de guvenul tehnocrat și au acceptat lipsa de fermitate și transparență a comisiei de investigație! Oare cu aceeași ușurință vor accepta și ceilalți români joaca de-a democrația a celor care îi manevrează pe alde Johannis, Ponta și Grindeanu?!
Consider că domnii Dragnea și Tăriceanu sunt obligați de evenimente să facă destăinuiri complete asupra dedesubturilor acestei demiteri ratate! Destăinuiri complete asupra sistemului mafiot! Nu trebuie să le facă ei în persoană! Există o mulțime de posibilități pentru a informa publicul! Să apeleze la electorat, la publicul care asistă debusolat la un circ trist, oferit de niște indivizi fără niciun Dumnezeu!
Din păcate, Dragnea și Tăriceanu, ca toți așa zișii noștri politicieni, sunt șantajabili și e greu de spus cât îi ține cureaua să se apropie de adevărul! Adevărul arde și frige mai rău ca în hrubele de la Colectiv…
ION COJA
Post scriptum. Pe acest site i-am avertizat pe liderii PSD că există o singură soluție pentru salvarea Țării: demiterea lui Johannis! Au avut atâtea motive, acum au altul! Va fi cumva prea târziu să mai poată face ce era de făcut?!“
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri