Matteo Salvini, ministrul de Interne al Italiei: “UE a masacrat Italia! Servește numai interesele Franței și Germaniei”

Matteo Salvini, ministrul de Interne al Italiei: “UE a masacrat Italia! Servește numai interesele Franței și Germaniei”

Cu toate că Uniunea Europeană a amenințat cu sancțiuni impuse Italiei dacă nu prezintă un nou plan bugetar, ministrul de Interne al Italiei spune că nu este îngrijorat de eventualele sancțiuni împotriva țării sale: “UE a masacrat Italia!”, a tunat Matteo Salvini la adresa Uniunii Europene.

Ministrul de Interne al Italiei a declarat că Uniunea Europeană, prin numeroasele sancțiuni din trecut, a realizat “masacrarea” agriculturii, pescuitului și comerțului italian, adăugând că UE este condusă de Germania și Franța, acestea servindu-și de la Bruxelles cât mai bine numai propriile interese.

“Pe noi ne-au sancționat de mii de ori. Ne-au masacrat agricultura, pescuitul, comerțul nostru.

Dar totuși Franța și Germania nu au respectat cerințele și parametrii UE de ani de zile. Dacă există o regulă care vă spune că miercurea purtați alb, miercurea purtați alb.

Dacă port alb, iar francezii poartă galben, iar germanii poartă albastru, dar apoi mă sancționează, singurul idiot care respectă regulile, înclin apoi să cred că Uniunea Europeană franco-germană deservește doar interesele Franței și Germania “, a declarat Matteo Salvini

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Sărbătoare la Carei: Sava Negrean-Brudaşcu invitat de onoare. Duminică 28 octombrie 2018 toate drumurile duc la Carei

sâm oct. 27 , 2018
Sărbătoare la Carei: Sava Negrean-Brudaşcu invitat de onoare. Duminică 28 octombrie 2018 toate drumurile duc la Carei Pe 28 octombrie 2018, în zi de duminică, Careiul se îmbracă în haine de sărbătoare. Centenarul Marii Uniri are parte la Carei de o impresionantă desfășurare a suflării românești din zonă. Interpreți de muzică populară, […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News