E groasă! Banda lui Portocală e acuzată de grup infracţional organizat


De necrezut în urmă cu ceva timp, în perioada domniei Codruței Kovesi la cârma DNA-ului, unitatea de elită a DNA de la Ploiești a ajuns să fie acuzată de grup infracţional organizat. Este practic fără precedent ceea ce se întâmplă de curând într-una dintre cele mai importante instituții de forță din România.

Cândva considerați de neatins în România, subordonații lui Kovesi au ajuns în cele din urmă pe făraș, experimentul DNA în România concretizându-se printr-un foarte mare eșec, mai ales cu privire la decredibilizarea sistemului de justiție românesc.

“Secția de investigare a infracțiunilor din justiție din cadrul Parchetului General a extins acuzațiile pentru procurorii de la DNA Ploiești, aceștia fiind acuzați de constituire de grup infracțional organizat, au declarat surse judiciare.Toată secția DNA Ploiești e acuzată de grup infracțional, conform surselor. În total ar fi vizați 5 procurori de la DNA Ploiești.
Fostul șef DNA Ploiești, Lucian Onea, și fostul procuror M. Negulescu au fost, vineri, audiați la Secția de anchetă a magistraților”, scrie cotidianul.ro

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.



Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)